Cauta

Oktoberfest altfel, pe timp de pandemie – VIDEO

Oktoberfest altfel pe timp de pandemie (sursa foto: captură video youtube)

Pandemia de coronavirus a adus multe schimbări și la fel de multe restricții. Chiar dacă marile festivaluri au fost anulate, oamenii găsesc soluții să se bucure și să își creeze noi și noi amintiri.

Deși sunt doar cu gândul la distracția de anii trecuți, când deja berea curgea râuri la celebrul festival din orașul german Munchen, iar evenimentul aduna foarte mulți oameni – localnici și turiști deopotrivă – puși pe distracție, dans și voie bună, în orașul bavarez spiritul Oktoberfest nu lipsește nici în acest an.

Chiar dacă ediția tradițională a festivalului a fost anulată încă din primăvară, câteva zeci de berării și localuri din orașul german găzduiesc petreceri, e drept că mai mici. Conform independent.co.uk, e vorba despre 50 de astfel de localuri. Și aici se pune accent pe respectarea regulilor de siguranță – purtarea măștii, păstrarea distanței fizice. Totul, pentru a nu exista probleme, în contextul situației provocate de noul coronavirus.

E drept că nici acum nu lipsește berea. Și nici muzica. Însă nici vorbă de corturi pline de oameni, ca în anii trecuți. Și de dansuri sau aglomerație.

“Bineînțeles că e dificil și trist, pentru că iubesc Oktoberfest-ul. De obicei, merg acolo de patru, cinci ori pe săptămână și acum sunt și aleasa ediției din acest an a festivalului, așa că e frustrant… Sunt foarte entuziasmată astăzi, pentru că vremea e minunată. Din păcate, trebuie să fie așa…”, a mărturisit Natascha Hofmann, Oktoberfest Playmate 2020, citată de stirileprotv.ro.

https://www./news/world/oktoberfest-2020-munich-beer-munchen-b500376.html


Ultimele stiri

  • Generalul american Mike Flynn: „George Soroș finanțează operațiuni teroriste globale/Arestare. Inculpare. ÎNCARCERARE!”
  • Bolojan le dă lecții și profesorilor. Știe cât timp trebuie să predea la catedră, altfel nu își merită salariile
  • VIDEO. Pică Guvernul Bolojan? Întrebarea-cheie la care Olguța Vasilescu a dat un răspuns scurt: „Da!”
  • A fost cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs
  • Doliu în lumea fotbalului: A murit Florin Marin. Reacție tulburătoare după greaua pierdere: „Nu a vrut să mai trăiască!”
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 19 septembrie 2025 – Fii mai afectuos
  • Alege ce citești
  • Un președinte tratat ca un rege de un rege adevărat
  • Premieră istorică: Italia, la fel de credibilă ca Franța pe piețele financiare
  • Exit mobile version