Cauta

Oficial: pentru perioada imediat următoare NU sunt avute în vedere măsuri de relaxare a restricțiilor

Oficial: pentru perioada imediat următoare NU sunt avute în vedere măsuri de relaxare a restricțiilor - Ziarul National

În contextul în care autoritățile au vorbit de câteva zile deja despre faptul că se așteaptă ca vârful în cazul epidemiei de COVID-19 în România să se înregistreze după Sărbătorile Pascale și au pus, ca atare, accent pe necesitatea respectării și în această perioadă a restricțiilor impuse deja – în încercarea de a se limita răspândirea infectărilor cu noul coronavirus, Grupul de Comunicare Strategică (GCS) a transmis, luni după-amiază, un mesaj referitor la așteptata relaxare a acestor restricții.

Precizările oficiale din a doua zi de Paști vin – e important de precizat – și pe fondul raportării la situația altor state, care au anunțat deja astfel de decizii. În cazul României, însă, încă nu se poate vorbi despre un astfel de pas, subliniază reprezentanții Grupului de Comunicare Strategică. Nu, cel puțin, în perioada imediat următoare.

Redăm integral, în cele ce urmează, precizările GCS:

„Având în vedere vehicularea în spațiul public a unor propuneri referitoare la eventuale măsuri de relaxare a restricțiilor instituite pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), Grupul de Comunicare Strategică este abilitat să facă următoarele precizări:

1. Măsurile instituite până în acest moment de autorități își dovedesc eficiența în combaterea răspândirii noului coronavirus (COVID-19) și se impune respectarea strictă a acestora și în perioada imediat următoare.

2. Eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor nu sunt avute în vedere pentru perioada imediat următoare din rațiuni de securitate sanitară.

3. Dezbaterile referitoare la ridicarea graduală a restricțiilor trebuie să țină cont de evoluția epidemiologică în fapt, precum și de necesitatea prevenirii riscurilor referitoare la un alt val de infectare.
4. Autoritățile fac permanent estimări asupra evoluției răspândirii virusului, care se bazează în primul rând pe comportamentul social și pe rata de conformare a cetățenilor față de măsurile deja adoptate.

5. În acest moment, dezbaterile publice referitoare la unele propuneri privind măsurile de relaxare a restricțiilor privesc inițiative individuale, care nu au făcut obiectul analizelor sau deciziilor la nivelul forurilor autorizate. Astfel de propuneri vor fi discutate cu toți factorii implicați în gestionarea situației răspândirii noului coronavirus (COVID-19), ținând cont de toate riscurile și de identificarea măsurilor care pot fi implementate pentru a garanta sănătatea cetățenilor.

6. În analiza referitoare la eventualele măsuri de relaxare a restricțiilor se va ține cont de recomandările Comisiei Europene, precum și de coordonarea cu celelalte state ale Uniunii Europene.

7. În privința deciziilor referitoare la relaxarea măsurilor de restricție, se va ține cont de nevoia aplicării acestora tuturor categoriilor de cetățeni. Astfel, va fi avută în vedere implementarea acelor soluții prin care să beneficieze de aceste măsuri toate categoriile de persoane, în condiții de siguranță sanitară, fără a impune restricții suplimentare anumitor categorii de persoane.”

sursa foto: Favebook/Ministerul Sănătăţii – România

Ultimele stiri

  • Bolojan declanșează războiul: 17 companii de stat, sub securea reformei
  • UPDATE Tragerea la sorți a Cupei Mondiale: Putem ajunge cu americanii în grupă
  • Documentele care DEMONTEAZĂ scandalul averii imobiliare a familiei Băluță
  • Tragerea la sorți a Cupei Mondiale provoacă un moment viral: Infantino îl evită pe Kevin Hart, iar Heidi Klum strălucește la 52 de ani
  • Pace în Ucraina? Discuții tensionate în Europa despre posibile concesii teritoriale ale Kievului
  • Criza apei din Prahova. Bolojan anunță că e „foarte posibil” ca din această seară să fie reluată alimentarea locuințelor cu apă. Dar nu sunt garanții că e și potabilă – VIDEO
  • Știai că respirația profundă reduce nivelul de cortizol în doar 2 minute? Iată tehnicile simple de calmare imediată
  • De necrezut: Petrecere de final de an la Ministerul Muncii, cu „taxă” de participare! Angajații, sărbătoriți pe banii lor! Cum arată invitația
  • „Europa va fi de nerecunoscut”. Noua Strategie de Securitate a SUA, publicată de Casa Albă
  • Are doar 10 ani și cântă în cinci limbi: povestea Anelissei Mănescu, „fetița cu voce de aur” din campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”
  • Exit mobile version