Autoritatea de reglementare in domeniul comunicatiilor (ANCOM) a publicat ieri Ghidul privind incheierea si continutul minim al contractelor dintre furnizorii de servicii de comunicatii electronice si utilizatorii finali.
Potrivit ANCOM, scopul acestui ghid este de a clarifica modul de interpretare si de punere in practica a cerintelor legale specifice domeniului comunicatiilor electronice, ce trebuie respectate de furnizori in cazul contractelor incheiate cu utilizatorii finali, inclusiv cu privire la informatiile pe care acestia trebuie sa le includa in aceste contracte.
Clauze obligatorii
Printre obligatiile furnizorilor de internet se numara si includerea unor clauze minime in contracte cu privire la:
– serviciile oferite de furnizori;
– tarifele acestora;
– durata contractului;
– conditiile de reinnoire a contractului;
– conditiile de incetare a furnizarii serviciilor si a contractului;
– despagubirile pe care utilizatorii le pot primi in cazul in care furnizorul nu respecta nivelurile de calitate si celelalte clauze asumate prin contract.
Furnizorii trebuie sa includa in contracte si informatii privind modul de masurare si gestionare a traficului (pentru evitarea congestionarii retelei) si cum afecteaza acest lucru calitatea serviciului, precum si informatii referitoare la restrictiile privind utilizarea echipamentului terminal si la accesarea anumitor servicii sau aplicatii.
Durata maxima a contractului
De asemenea, potrivit noului cadru legal, durata maxima initiala a contractelor incheiate cu utilizatorii persoane fizice nu mai poate depasi 24 de luni. In acelasi timp, furnizorii au obligatia de a le oferi consumatorilor si posibilitatea de a beneficia de servicii pentru o durata contractuala de cel mult 12 luni, astfel incat acestia sa poata alege oferta care se potriveste cel mai bine nevoilor lor. Totodata, in cazul in care persoanele juridice doresc sa beneficieze de servicii de comunicatii electronice in conditiile oferite persoanelor fizice, furnizorii au obligatia de a da curs acestei solicitari.
Renuntarea la servicii
ANCOM atrage atentia asupra faptului ca furnizorii au dreptul sa modifice in mod unilateral anumite clauze din contract (servicii oferite, tarife, mod de taxare etc.), cu conditia de a-i informa pe abonati cu privire la aceste modificari, cu cel putin 30 de zile inainte de producerea acestora. In acest interval de 30 de zile, abonatul poate renunta la contract fara a plati despagubiri, in cazul in care nu este de acord cu modificarile impuse de furnizor.
Solutionarea litigiilor
ANCOM poate sanctiona furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului pentru nerespectarea duratei maxime initiale a contractelor, precum si pentru neincluderea in contracte a clauzelor minime obligatorii. Totodata, ANCOM poate solutiona litigiile nerezolvate pe cale amiabila dintre utilizatori si furnizori pentru nerespectarea acestor clauze.