AcasăNewsObiceiuri si superstitii de Sfantul Andrei, octoritorul romanilor

Obiceiuri si superstitii de Sfantul Andrei, octoritorul romanilor

Noaptea ce precede marea sarbatoare a Sfantului Andrei e incarcata de semnificatii. Traditia spune ca in acest interval dintre 29 si 30 noiembrie, cunoscut in popor drept noaptea de Santandrei, fetele nemaritate isi pot afla ursitul, iar gospodarii descopera semnele unui an mai mult sau mai putin roditor.

Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, si totodata ocrotitorul Romaniei, este cinstit pe 30 noiembrie. In noaptea dinaintea sarbatorii, oamenii obisnuiesc sa aiba grija sa respecte anumite obiceiuri, pentru a inlatura orice urma de rau si a avea belsug.

Cum traditia spune ca in aceasta noapte spiritele mortilor ies din morminte, iar strigoii ajung sa bantuie viii, femeile se pregatesc din timp si au grija sa puna catei de usturoi la ferestre, la usi si la porti, pentru a apara caminul de rele. Exista zone din tara in care se crede ca e bine ca  sa se si manance usturoiul, pentru ca aceste spirite sa nu se apropie de membrii familiilor.

Au dainuit, insa, si obiceiuri ce nu sunt asociate cu teama de rau. Astfel, in aceasta noapte, se crede ca fetele care nu si-au gasit inca sot isi viseaza alesul. Mai mult, batranii satelor faceau estimari cu privire la anul urmator, dupa felul in care arata cerul in orele dinaintea marii sarbatori a Sfantului Andrei. Tot in ajunul acestei zile, in casele romanilor se obisnuieste sa se puna, simbolic, grau la incoltit, intr-un vas mic. Se crede ca, daca in zilele urmatoare sarbatorii graul va creste verde si frumos, anul va fi bun si bogat, iar daca nu, sarac.

Sursa foto: stirigiurgiu.ro