Cauta

Oana Moşneag si Vlad Gherman fac anunţul care îi va şoca pe fanii serialului Adela: „Povestea noastră ajunge la sfârșit”

Oana Moşneag si Vlad Gherman fac anunţul care îi va şoca pe fanii serialului Adela: „Povestea noastră ajunge la sfârșit” - Ziarul National

Duşmani în "Adela", dar amanţi în viaţa reală. Doi actori din serialul de la Antena 1 au confirmat că se iubesc

Vlad Gherman şi Oana Moșneagu, cei doi actori din serialul Adela, de la Antena 1, formează un cuplu de câteva luni, iar relaţia lor pare că evoluează într-o direcţie fericită pentru cei doi.

Totuşi, bruneta şi-a surprins fanii, pe Instagram, cu o postare ce denotă tristeţe. „Povestea noastră ajunge la sfârșit”.

Actriţa, tristă că se termină sezonul 3

Oana Moșneagu a anunțat că mai sunt doar trei săptămâni din sezonul 3 al serialului „Adela”, motiv pentru care este puțin tristă.

Hai, bună dimineața târzie. După cum se vede pe fața mea, nu, nu m-am trezit acum, m-am trezit mult mai devreme. Nici măcar nu are importanță. Am vrut să vă reamintesc că este joi, că mai sunt doar trei săptămâni din acest sezon.

Partea bună e că vine și sezonul patru, partea proastă e că o parte din povestea noastră ajunge la sfârșit. Am emoții și aștept cu sufletul la gură. Sper că sunteți alături de noi”, a spus Oana Moșneagu pe rețelele de socializare.

Vestea plăcută pentru fanii serialului de la Antena 1 și a dezvăluit că „Adela” revine cu sezonul numărul 4.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version