AcasăNewsO șoferiță a acroșat sensul giratoriu și a zburat în gard. Accident...

O șoferiță a acroșat sensul giratoriu și a zburat în gard. Accident de groază cu patru tinere/ „Ne-am trezit cu maşina în curte”

O șoferiță de 24 de ani, din localitatea Frecăței, județul Brăila, a pierdut controlul asupra volanul și a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unei case, în zonă fiind şi un tablou de gaze.

Tânăra conducea un autoturism Hyundai, în care se mai aflau trei fete.

„Ne-am trezit cu maşina în curte”

Mașina circula pe Șoseaua Buzăului, iar la intersecția cu Calea Călărașilor tânăra a pierdut controlul asupra volanul, mașina a acroșat sensul giratoriu, fiind proiectată în gardul unui imobil, în zonă fiind şi un tablou de gaze.

„În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferiței și a celorlalte trei pasagere din auto, două dintre acestea în vârstă de 14 și 21 de ani, din comuna Victoria și una în vârstă de 21 de ani din localitatea Dudești, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, au precizat poliţiştii.

„Ne-am trezit cu maşina în curte şi atât (…) Am ieşit la poartă, ţipau” a spus un martor.

 

author avatar
Tudor Borcea