Cauta

O româncă a murit într-un accident rutier ce a avut loc la Verona – VIDEO

O româncă a murit într-un accident rutier la Verona - VIDEO

sursa foto: X/Fanpage.it

Veste cumplită primită de familia unei românce aflate în Italia și care a fost victimă a unui grav accident. Mai multe persoane au fost rănite în același eveniment rutier.

O româncă a murit după ce autobuzul în care se afla a intrat pe contrasens și s-a izbit de un zid, accidentul având loc la Verona, potrivit tvrinfo.ro.

În autobuzul implicat în nefericitul eveniment rutier se mai aflau cinci cetățeni străini. Aceștia au fost răniți, astfel că au fost transportați la spital.

Potrivit sursei citate, românca, în vârstă de 49 de ani, era îngrijitoare. Abia ce ieșise de la muncă și pornise către casă. Din câte s-a mai aflat în acest caz, femeia se așezase chiar în spatele șoferului.

Nu se cunosc încă motivele pentru care conducătorul autobuzului a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens. Ar exista mai multe ipoteze în acest caz. Una dintre variantele ce se iau în calcul ar fi ca șoferului să i se fi făcut rău sau să fi încercat să evite ceva. Dar n-ar fi este exclusă nici o eventuală defecțiune a vehiculului.

S-a mai aflat că șoferul a reușit totuși să evite ca autobuzul să plonjeze în râul Adige. Bărbatul a suferit răni grave.

Din câte se poate vedea din imaginile ajunse pe rețelele de socializare, la fața locului au intervenit mai mulți salvatori. Echipaje de ambulanță, pompieri, dar și de poliție.

Verona, autobus esce di strada e si schianta: una vittima e sei feriti

 

TRAGEDIA DI FERRAGOSTO: BUS DI LINEA SI SCHIANTA A VERONA. CI SONO MORTI E FERITI

Ultimele stiri

  • Horoscop 8 decembrie 2025 – Este timpul să trăiești și să iubești
  • Marcel Ciolacu, favorit detașat în alegeri pentru CJ Buzău
  • Alegerile pentru Primăria Capitalei 2025. Primele rezultate oficiale de la AEP
  • Cătălin Drulă, subiect de scandal politic după alegeri: Victor Ponta cere ieșirea USR de la guvernare
  • Alegeri pentru Primăria Capitalei. George Simion, după apariția rezultatelor exit-poll: „Nimeni nu ne poate trimite la colț” – VIDEO
  • Omul lui Nicușor, EȘEC TOTAL. În nici 2 ani, Cătălin Drulă a pierdut 3 ture de alegeri
  • Alegeri în București 2025. Daniel Băluță, reacție-fulger: Rezultatul exit-poll-ului este neconcludent/Este esențială numărătoarea voturilor – VIDEO
  • Alege ce citești
  • Alegeri în București 2025. Ciprian Ciucu, după aflarea rezultatelor EXIT-POLL: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele” – VIDEO
  • Rezultate exit-poll, alegeri București. Ciprian Ciucu este noul primar al Capitalei
  • Exit mobile version