AcasăNewsO nouă zi liberă. Când pică și cine beneficiază de ea

O nouă zi liberă. Când pică și cine beneficiază de ea

Zile libere

O nouă zi liberă, însă de acestă dată, doar pentru elevii și profesorii din România. Conform structurii anului școlar 2022-2023, aceștia vor beneficia de o zi liberă cu ocazia Zilei Internaționale a Educației.

Această sărbătoare pică pe data de 5 octombrie, zi în care nu se organizează cursuri, iar elevii și profesorii au liber.

5 octombrie, zi liberă pentru profesori și elevi

Aceasta este prima zi liberă pe care elevii o au înaintea vacanței programate în luna octombrie. De Ziua Internațională a Educației nu se țin cursuri, această zi fiind considerată o zi liberă atât pentru elevi, cât și pentru profesori, lucru precizat inclusiv în contractul de muncă al cadrelor didactice, dar și în ordinul privind structura anului școlar 2022-2023.

Ziua Internațională a Educației pică în fiecare an la dată fixă, mai exact pe 5 octombrie. Această sărbătoare a apărut în anul 1994 și amintește de semnarea în anul 1966 a Recomandării UNESCO/OIM privind statutul profesorilor.

Este o zi în care se pune accentul pe tot ceea ce ține de educație, pe implicarea și devotamentul profesorilor. Cu toate acestea, Ziua Internațională a Educației diferă de Ziua Învățătorului, care în România se sărbătorește pe data de 5 iunie.

author avatar
Andreea Vlad