Cauta

O nouă schemă de înşelăciune, prin care hackerii vor să fure banii românilor. Cum se folosesc de imaginea BNR-ului

O nouă schemă de înşelăciune, prin care hackerii

Românii, din ce în ce mai datori! Practic, suntem "vânduţi" Uniunii Europene!

A apărut o schemă complexă de înşelăciune, care implică apeluri de la așa-ziși reprezentanți ai unor bănci comerciale, ai poliției și ai Băncii Naționale a României.

Noua metodă complexă de înșelătorie a fost depistată de o avocată.

I-au cerut să-şi depună banii în contul BNR

Femeia menționează că a fost sunată inițial de la o așa-zisă sucursală a unei bănci comerciale din țară care i-a transmis că trebuie să semneze pentru un credit de 50.000 de lei.

„I-am zis că n-am făcut niciun credit și mi s-a zis că înseamnă că mi-a furat cineva identitatea și că se va face plângere la poliție”, a transmis avocata Shirina-Maria Ștefănescu-Albu, printr-o postare publicată pe Facebook.

La scurt timp după primul apel, ea a fost sunată de pe un număr de fix de către cineva care s-a dat drept agent de poliție și care i-a comunicat că s-a deschis o anchetă în cazul ei. După al doilea apel, femeia a fost sunată de un așa-zis reprezentant al Băncii Naționale a României.

Persoana care a sunat-o i-a furnizat și o legimație (falsă) ca să-i câștige încrederea. Totodată, femeia a primit și un acord de confidențialitate cu însemnele Băncii Naționale a României, prin care i se cerea să nu comunice cu nimeni, nici măcar cu un avocat, situația în care se află.

S-a prins că e înşelată

Rapid, avocata s-a prins că cineca încearcă s-o păcălească. În primul rând, susține femeia, așa-zisele instituții ale statului „au fost prea prompte”, în sensul în care a durat foarte puțin timp între cele trei apeluri.

Un alt indiciu în acest caz, dar mai greu de depistat, este mailul de pe care a trimis așa-zisul reprezentant al BNR documentele. Este vorba despre „info@bnr.ro”, în timp ce domeniul băncii naționale este „bnrro.ro”.

„Vă rugăm să nu le daţi curs, respectiv să nu vă lăsați impresionați de conținutul unor astfel de mesaje, acționând cu maximă prudență, pentru a nu deveni victime și a nu ajunge în situația de a fi păgubiți”, este reacţia BNR.

Ultimele stiri

  • 2025, Ce Comedie Românească!
  • Politicile de la Bruxelles dau rezultate. Epidemie de boli cu transmitere sexuală în statele UE
  • China pariază pe e-yuan
  • De ce a deraiat renașterea trenurilor de noapte în Europa
  • Chivu, primul în Italia și la atac: „Nu mă interesează ce spune”
  • Cât ar putea să coste masa festivă de Revelion. Românii care respectă tradiția și includ peștele în meniu ajung să plătească mai mult
  • Experții în energie nu reușesc să afle cauza blackout-ului din Spania. Fotovoltaicele și eolienele au dispărut, subit, din rețea
  • Drăgușin a spus DA transferului!
  • Nu va fi un An Nou fericit în Rusia lui Putin
  • Cum va fi vremea de Revelion și în primele zile din 2026. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni
  • Exit mobile version