AcasăNewsPasajul Ciurel se inaugurează sâmbătă, 19 septembrie! Ce important nod rutier apare...

Pasajul Ciurel se inaugurează sâmbătă, 19 septembrie! Ce important nod rutier apare în București

pasajulO nouă inaugurare cu fast în Capitală! Pasajul care duce spre nicăieri/ https://www.facebook.com/gabifirea

Sâmbătă se anunță o nouă inaugurare cu fast în Capitală, după deschiderea metroului din Drumul Taberei. Lucrările la Pasajul Ciurel au ajuns la final, astfel că se deschide circulația pe pod.

Potrivit unui anunț făcut de primarul Gabriela Firea, inaugurarea vine sâmbătă, 19 septembrie 2020. Dar cu o întârziere de peste 6 ani față de data promisă în proiect.

„Vă anunț cu mare bucurie că s-a finalizat cea mai mare lucrare de infrastructură din țară, Podul Ciurel – Nod Virtuții, dar sunt datoare să vă spun și pierderile pe care le suferă bucureștenii, veți vedea cine a blocat acest proiect care ar fi trebuit să fie gata acum mulți ani, un proiect demarat acum 14 ani care a fost blocat în instanță 10 ani. (…) Sâmbătă se dechide circulația”, a declarat primarul Gabriela Firea într-o postare pe contul ei de Facebook.

Firea aruncă vina pe Nicușor Dan

Gabriela Firea spune că lucrările ar fi durat mai puțin și ar fi fost mai ieftine dacă nu întâmpinau probleme cu proprietarii din zonă și asociația condusă de Nicușor Dan.

„Blocajul creat de Nicușor Dan, asociația sa și familia Daneș a cauzat Primăriei Capitalei pierderi de aproape 10 milioane de euro, sume care au fost solicitate de constructor în baza prevederilor contractuale. Proiectul a costat în final 50 de milioane de euro, deși ar fi trebuit să coste doar 40. (…) Lucrările efective au început în anul 2010, dar s-au oprit la scurt timp, pentru că familia Daneș, împreună cu asociația și susținută de domnul Nicușor Dan, au dat în judecată Primăria de mai multe ori, sub diferite pretexte, pentru ca podul Ciurel să nu se construiască.”, a mai spus edilul Capitalei.

Pasajul, care are o lungime de aproximativ 1 kilometru, urmează să facă legătura cu autostrada A1. Construcția este o alternativă la bd. Iuliu Maniu.

Construcția conține 12 pasaje rutiere și un pod hobanat. Pentru realizarea proiectului au fost folosite: 66.000 metri cubi de pământ pentru terasamente, 20.000 metri cubi de balast stabiliza, 11.000 tone de asfalt, 40.000 metri cubi de beton, 5.150 tone tablier și armătură metalică, 310 tone oțel pentru hobane, 13 kilometri de bordură, 7.5 kilometri de parapete.

author avatar
Andreea Vlad
912 afisari

1 COMENTARIU

  1. Firea o sa inugureze sambata cel mai scump viraj la stanga din Romania . HotNews.ro : ” PODUL CATRE NICAIERI . PASAJUL CARE SE OPRESTE INTR-UN MAL DE PAMANT . Peste 240 de milioane de lei doar ca traficul sa treaca peste Soseaua Virtutii si sa nu mai fie semafor la intersectia Ciurel . Un proiect pe care primarul Firea IL TOT ANUNTA A FI GATA DE PRIN 2017 si a carui utilitate este cel putin discutabila . Pana cand va fi gata restul proiectului ce presupune o strapungere-un nou bulevard-pana la autostrada A1 , PODUL DE LA CIUREL VA RAMANE DOAR CEL MAI SCUMP VIRAJ LA STANGA DIN ROMANIA ”.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger