AcasăNewsO judecătoare îl desființează pe Coldea

O judecătoare îl desființează pe Coldea

Cartea lansată de Florian Coldea nu e pe placul magistraților onești

Magistratul Mădălina Afrăsinie, de la Tribunalul București, îi atrage atenția fostului adjunct al SRI Florian Coldea că toată cariera lui s-a bazat pe lucuri urâte și îl desființează pe acesta pe pagina sa de socializare. Judecătoarea spune, printre altele, că deși Coldea a depus un jurământ cu mâna pe Constituție, totul a fost o glumă proastă. Mai mult, aceasta îl acuză că făcut ca SRI să devină poliție politică și îl atacă dur pe Coldea, care a scris o carte care se vrea o pledoarie pentru încredere.

Cartea lansată de Florian Coldea nu e pe placul magistraților onești

Judecătoarea îi transmite lui Florian Coldea că ar trebui să ajungă la groapa de gunoi a istoriei împreună cu toți cei care au semnat protocoalele secrete cu Justiția. ”Titlul cărții lui, <<Pledoarie pentru încredere>>, îmi jignește inteligența”, a scris aceasta. „Să vorbiți despre încredere, în condițiile în care și dumneavoastră, fiind alături de statul de drept(i), ați transformat parte din acest serviciu de informații în serviciu de poliție politică, arată nu doar tupeu ci și faptul că jurământul dumneavoastră, al celor care ați făcut/faceți parte din acest stat abuziv este o glumă proastă!”, a mai adăugat judecătoarea Afrăsinie. Magistratul de la Tribunalul București mai consideră că toți cei care au semnat protocoale secrete și care au votat hotărâri CSAT prin care s-a legiferat „intruzionarea în viețile oamenilor, transformând drepturile și libertățile fundamentale „într-un lux teoretic”, trebuia să fiți aspru sacționați, chiar aruncați la groapa istoriei, nu să vă cocoțați în funcții de decizie”. „România a pierdut de mult <<războiul>> care i-ar fi asigurat progresul, din acest motiv suntem unde suntem acum: noi, jos, trudind pentru voi…voi, cei care faceți jocurile altora! Iudelor!”, mai scrie magistrata.

author avatar
Ramona Feraru
814 afisari

1 COMENTARIU

  1. COLDEA (o nulitate umana) ESTE NEPOTUL gheneralului securist stalinisto-bolsevic Dan Gheorghe fost sef la UM 215 care in mod discretionar a batjocoritsi el cat a putut MAI, iar acum traieste printre BOGATANII staului capturat de ei …..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger