AcasăNewsO golanie de alegeri

O golanie de alegeri

Cifrele oricum nu au importanta. Nici macar nu ma intereseaza, mai ales dupa ce i-am vazut la fata pe cei care, inaintea mea, cereau si cele doua buletine de vot pentru referendum. Nu poti sa le reprosezi nimic oamenilor, asta e. Cu unii, mama natura a fost mai darnica. Cu altii, mai putin sau deloc, dandu-i peste mana lui Darwin si demonstrandu-i ca, pe scara evolutiei, lipseste mai mult de o veriga. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ce poti sa spui cand el si ea, imbracati de duminica si duhnind a parfum dulce, se indemnau sa voteze DA pentru ca Securitatea are microfoane cu care ii vede si dupa aia ii aresteaza?

Nu stiu cate microfoane-cu-ochi a plantat Securitatea in cabinele de vot, dar se vede limpede ca referendumul a prins la multimea de ageamii care a dovedit ca nu s-a plictisit de dus de nas. Inca nu s-a saturat de spectacolele abjecte ale patriotismului dezmatat, cu batistuta in buzunarul de la piept.

Mimetism politic

Niste milioane de romani au votat si pentru referendum. Dupa cum merg lucrurile pana la ora asta, Iohannis ar avea ceva sanse sa se adune de cvorum. Dar, pentru a trece, cotcaria mai are nevoie ca 25 la suta dintre cei prezenti sa fi votat si DA. Judecand dupa cei doi imbracati in straie de duminica, rezultatul nu ar trebui sa mire. Cati or fi fost ca ei? Cati din astia care nu au inteles despre ce este vorba or fi votat favorabil? Cati dintre simpatizantii partidelor de opozitie au votat la fel, dar nu pentru ca s-ar pricepe la dedesubturile justitiei sau pentru ca fi de o agerime a mintii iesita din comun , ci doar din mimetism iohannist sau pentru ca au perceput votul ca fiind unul anti PSD? Alegeri? Mai degraba golanie.

Blocat intre vacante si concedii

Nici in ziua votarii Klaus Iohannis, Ludovic Orban si Rares Bogdan nu au renuntat la atacuri impotriva coalitiei de guvernare. Mesajele au fost trimise fara nume, ca sa nu poata fi acuzati ca fraudeaza facand campanie in ziua alegerilor. Au impartit Romania in cinstiti si hoti sau penali. Or, din toata campania lor de pana acum, se stie cine si ce stampila a avut pusa in frunte. A fost un circ bazat pe supradoza de prostie indusa si asezata peste cea naturala, de acasa. A rezultat ca, daca votezi la referendum, esti de partea lui Iohannis, iar daca refuzi, boicotezi si te situezi de partea hotilor. Culmea este ca hotii au marit salarii si pensii, au adus Romania la o dezvoltare recunoscuta inclusiv de Uniunea Europeana, iar cinstitii au luptat impotriva propriei tari. Iar ultra cinstitul, daca nu era prins de un concediu in Tenerife, era blocat de o vacanta pe un alt tarm de ocean.

Si-a luat mana libera

Ce s-a votat duminica? Nu stiu daca exista cineva care sa dea un raspuns corect. Referendum pe justitie nu a fost, pentru ca, intr-o proportie de 1 la 1.000, nu cred ca cineva a inteles intrebarile. Iar la efecte, as ridica stacheta pana la 1 din 5.000. S-o dam pe bune, am votat ceea nu stim cum va actiona in viitorul apropiat. Iohannis va considera ca are mana libera sa violeze si mai abitir justitia, aducand-o la standardele cerute de Uniunea Europeana. Moale, ghemuita sub un pres de protocol, pe care calca si el, dar si stapanii lui.

Apropouri gretoase

Cred ca nici la europarlamentare nu se stie prea bine ce s-a votat. Treziti dis de dimineata cu intentia de a merge la alegeri, romanii au dat nas in nas cu spusele lui lui Iohannis. De a doua zi, se va schimba totul. Un apropou gretos, cu trimitere spre guvern, spre Parlament, spre orice. Ma intreb, consternat, cat de dus cu mintea trebuie sa fii ca sa crezi asa ceva? Cat de imbracat de duminica si duhnind a parfum dulce, pe caldura asta? Nu se va schimba nimic, dar Iohannis nu a spus-o. Se vor schimba doar echipele care vor reprezenta Romania la Buxelles si Strasbourg, dar sasul mecanic nu a fost dispus s-o recunoasca. I s-ar fi dat peste cap planurile de a involbura si mai tare gandurile celor slabi de minte si de a crea o stare de confuzie si mai mare. De la alegerile astea si pana la caderea guvernului sau schimbarea configuratiei parlamentare e cale lunga. Cam cat de la golania  campaniei si a alegerilor si pana la castigarea celui de-al doilea mandat.

author avatar
Valentin Boeru
4.054 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger