Un caz groaznic a avut loc, marţi, în Centrul Vechi din Bucureşti. O femeie care tocmai ieşea dintr-un magazin a fost atacată cu cuţitul de un bărbat în vârstă de 73 de ani.
Angajatele magazinului au sunat la 112 după ce au văzut scenele şocante.
Atacatorul, un om cu probleme psihice
Incidentul a avut loc pe strada Academiei. Individul a reușit să o zgârie pe femeie cu un cuțit. Cei doi nu se cunoșteau. Surse din anchetă spun că bărbatul ar avea probleme psihice și cel mai probabil nu o cunoștea pe femeia agresată.
Autoritățile ar putea cel mai probabil să-l rețină pe bărbat pentru 24 de ore.
Victima, zgâriată cu cuţitul
Victima bărbatului cu probleme psihice a fost rănită în zona abdomenului, anunţă observatornews. A fost preluată de catre un echipaj medical şi transportată în stare stabilă la Spitalul Municipal pentru a primi îngrijiri.
După incident, poliţiştii l-au găsit imediat pe bărbat şi l-au dus la audieri la secţia de poliţie Centru Vechi.
Ancheta continuă pentru a se stabili dacă bărbatul a avut sau nu discernământ în momentul atacului.