Incident suspect marți noapte în sectorul 2 al Capitalei. O tânără de 20 de ani a căzut de la etajul 8 al blocului în care locuia. Un vecin a auzit o un zgomot puternic şi a sunat de urgenţă la 112.
„Am auzit o bubuitură, şi am ieşit şi o fată era căzută sub gardul viu. A venit poliţia, salvarea, dar nu mişca”, a povestit vecinul.
Momentul s-a petrecut după miezul nopţii. Tânăra a fost transportată în comă la spital şi se pare că şansele de supravieţuire sunt destul de mici.
O anchetă a fost declanşată la faţa locului, dar până la această oră nu s-a stabilit dacă fata a avut o tentativă de suicid, a fost împinsă sau totul s-a petrecut din cauza neatenţiei.