Cauta

O cântăreață a fost UCISĂ DE ARTIFICII în timpul concertului (VIDEO)

O cântăreață de origine spaniolă pe nume Joana Sainz, membră a Super Hollywood Orchestra, a fost ucisă de un dispozitiv pirotehnic care i-a explodat în abdomen, în timpul unui concet. Momentul șocant s-a petrecut chiar în faţa fanilor îngroziţi.

O cântăreață a fost UCISĂ DE ARTIFICII în timpul concertului (VIDEO) - Ziarul National
Foto: Twitter

Artista în vârstă de 30 de ani susținea un recital pe o scenă din localitatea Las Berlanas, de lângă Madrid.

În momentul în care aceasta a fost lovită de artificii, organizatorii evenimentului, la care asistau aproximativ 1.000 de persoane, au tras repede cortina, iar paramedici și un medic care se afla în public i-au acordat cântăreței primul ajutor. Imediat după incidentul tragic, spectacolul a fost anulat.

Tânăra a suferit răni severe și a fost transportată de urgență la un spital din apropiere, Avila Healthcare Complex, dar nu a mai putut fi salvată.

Totul s-a petrecut duminică noapte, unul dintre spectatori surprinzând momentul în care, în timp ce trupa dansa și cânta, apar scântei din cele două dispozitive pirotehnice din fața scenei, iar cel din dreapta pare să explodeze.

„Au fost două rachete, una care s-a dus în direcția corectă, iar cealaltă a atins-o pe cântăreață în abdomen”, a povestit un martor.

Joana Sainz era și coregraful Super Hollywood Orchestra, un grup care are 15 membri, cântăreți, muzicieni, dansatori, și care îmbină muzica pop cu divertismentul.

O cântăreață a fost UCISĂ DE ARTIFICII în timpul concertului (VIDEO) - Ziarul National

Autoritățile spaniole au deschis o anchetă pentru a stabili cauza accidentului. În această fază a anchetei, se crede că a fost vorba de o defecțiune la mecanismele efectelor speciale utilizate în timpul spectacolului.

Spanish pop singer, 30, is killed by a firework as special effects go wrong during a live show 0

Ultimele stiri

  • Ciclonul Cassio lovește Europa: fenomenul meteo ajunge și în România, avertizează ANM
  • Superluna din decembrie luminează cerul: ultima apariție spectaculoasă a anului
  • BEC spune STOP: clipul cu Nicușor Dan și Drulă filmat la Cotroceni, declarat ILEGAL!
  • VIDEO Cum arată DN1 după ce s-a surpat la Comarnic. Va fi coșmar să mergi la munte de Sărbători
  • Alege ce citești
  • Miliardele Capitalei le-au luat mințile / „Dreapta” pierde indiferent cine câștigă
  • România, Grecia și Bulgaria își consolidează cooperarea în domeniul infrastructurii de transport
  • Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
  • Companiile Big Tech, noile Soviete
  • Trump și diplomația neconvențională
  • Exit mobile version