Cauta

Numărul de urgenţă pentru victimele hărţuirii sexuale la locul de muncă

Emma Watson, o susţinătoare a drepturilor femeilor, a lansat un număr de urgenţă pentru cele care suferă de hărţuire sexuală la locul de muncă. Un serviciu gratuit care a fost finanţat chiar de actriţa în vârstă de 29 de ani, membră a mişcării Time’s Up Marea Britanie, anunţă The Guardian.

Foto Twitter

Este o iniţiativă importantă pentru Regatul Unit, unde una din două femei afirmă că a fost deja victima hărţuirii sexuale, potrivit unui studiu făcut de organizaţia Trade Union Congress.

„Am impresia că oamenii îşi dau seama de amploarea problemei şi sunt încrezătoare că lucrurile se schimbă, şi cu siguranţă vom începe să observăm un nou climat de prevenţie şi responsabilitate în privinţa acestui subiect grav”, a mărturisit actriţa din ‘Harry Potter’.

Acest număr, pentru început accesibil în Anglia şi în Ţara Galilor, este 020 7490 0152, este gestionat de Rosa, organizaţie caritabilă care lucrează pentru bunăstarea femeilor şi fetelor britanice. Apelând acest număr, victimele vor putea fi ascultate, dar şi sfătuite, cu privire la diferitele demersuri de urmat, de către membrii asociaţiei Rights of Woman.

„Vă veţi aminti care vă sunt drepturile, cum le puteţi utiliza şi alegerile care vi se oferă, acesta fiind un lucru vital dacă vrem să creăm un mediu de muncă sănătos pentru toată lumea”, a explicat Emma Watson.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version