Cauta

„Nucleară” de infecție pe Litoral!

După ce nimeni nu mai credea că mizeria la propriu și la figurat din multe din unitățile alimentare de pe Litoral mai poate fi ștearsă de cineva, Oficiul pentru Protecția Consumatorului din Constanța continuă să facă minuni.

Și aproape că nu mai este zi în care inspectorii să nu scoată la iveală noi și noi „bombe” cu un ridicat grad de risc de îmbolnăvire a turiștilor. Iar după ce au fost descoperiți puși la vânzare inclusiv pui expirați de un deceniu, probabil că s-ar fi putut crede că nu ar exista ceva mai grav. Și, totuși, situația întâlnită la „Cuptorul cu plăcinte” depășește orice închipuire, imaginile suprinse de către inspectori părând desprinse dintr-un veritabil film horror.

Pentru că, pe lângă ingredientele alimentare, dintre care multe erau expirate de peste un an, au fost găsite tăvi cu carne de mici în care muștele nu doar că mișunau, dar își mai și depuseseră larvele. Iar carnea depozitată pur și simplu puțea mai rău ca un cadavru în descompunere, după cum au susținut unii dintre martori, deși aceasta era depozitată în camere frigorifice. Culmea este însă că, deși OPC-ul constănțean a dispus de urgență închiderea unității, considerând „Cuptorul cu plăcinte” un pericol iminent pentru sănătatea publică, mai ales că majoritatea clientelei era formată din părinți care luau de aici produse calde pentru copii, proprietarul „nuclearei” de infecție a nesocotit toate măsurile legale dispuse de către inspectori. Așa că, pentru a nu rupe sigiliile, a ridicat pur și simplu ușile din țâțâni, pentru a recupera astfel carnea și restul mărfii aflată sub sechestru. Cel mai probabil pentru a le vinde în alte unități.

Interesant este însă nu doar tupeul proprietarilor, care se laudă în gura mare cu relațiile de la vârful ANSVSA, dar faptul că, uite, două instituții ale statului care ar trebui să colaboreze pentru protecția consumatorilor au ajuns să se bată cap în cap. Căci, în timp ce OPC-ul a intervenit de urgență, cei de la ANSVSA-ul condus de Geronimo Brănescu, cu o încăpățânare demnă de o cauză mai bună, continuă să nu aibă nicio reacție în fața acestui atentat la sănătatea publică…

Ultimele stiri

  • Mișcarea lentă – de ce exercițiile conștiente (tai chi, qigong, mers meditativ) reeducă sistemul nervos
  • Puterea atingerii: cum contactul fizic reduce cortizolul și inflamația
  • Adriana Săftoiu, în cărți pentru șefia TVR
  • Aubrey de Grey, pionierul mondial al longevității, la București: „Avem 50% șanse ca întinerirea celulară să depășească îmbătrânirea în următorii 15 ani”
  • Tulburător! Ce arată autopsia fetiței care a murit la o clinică stomatologică din Capitală. Nu ar fi trebuit anesteziată – surse
  • O să mai coboare euro sub 5 lei? Ce răspuns a dat Isărescu, guvernatorul BNR
  • Premierul Bolojan anunță că mai multe companii de stat vor fi lichidate. Și a confirmat numele uneia dintre ele
  • Orașele din România în care va ninge în Ajunul Crăciunului 
  • COMUNICAT DE PRESĂ CREȘTEREA COMPETITIVITĂȚII ȘI CREAREA DE LOCURI DE MUNCĂ ÎN CADRUL LAR CHEMICAL R&aA SRL
  • Cum va fi vremea în următoarele săptămâni. ANM, prognoza meteo până pe 15 decembrie
  • Exit mobile version