Cauta

Nouă lovitură pentru Trump: spioni CIA condamnați la moarte

Autorităţile iraniene au arestat 17 spioni care lucrau în contul Agenţiei Centrale americane de Informaţii (CIA), iar pe unii i-a condamnat la moarte, notează luni presa iraniană, conform Reuters.
Nouă lovitură pentru Trump: spioni CIA condamnați la moarte - Ziarul National

În aceste condiții, Trump este forțat să facă o anumită mutare, ori de ordin diplomatic, ori să pună presiune pe Iran pentru a-și feri imaginea de „murdărie” în raport cu electoratul american, pe care încearcă să-l convingă că merită un nou mandat la Casa Albă. Altminteri, o pată precum uciderea ofițerilor/agenților de informații ai Agenției americane îi va dăuna serios campaniei electorale pe care și-a început-o săptămânile trecute.

Contextul în general este unul complicat, care a acumulat tensiuni între cele două state pornind de la faptul că Trump a reintrodus sancțiunile economice asupra Iranului în 2017 pentru a pedepsi faptul că autoritățile din Persia lucrează la un program militar nuclear pe care însă îl opriseră printr-un acord semnat în 2015. Însă de la revenirea sancțiunilor, au existat mai multe incidente, precum bombardarea petrolierelor americane sau ale aliaților SUA în apele Orientului Mijlociu sau doborârea dronei americane, urmată de represaliile Washingtonului.

Ministerul iranian al Informaţiilor, citat de televiziunea naţională, a anunţat zilele acestea că a destructurat o reţea de spioni CIA şi a arestat 17 suspecţi. Un funcţionar de la minister a anunţat că unii dintre ei au fost condamnaţi la moarte, potrivit agenţiei iraniene de presă Fars. „Cei care au trădat în mod deliberat ţara au fost predaţi justiţiei. Unii au fost condamnaţi la moarte, alţii la pedepse lungi în închisoare”, a declarat pentru presă şeful contraspionajului la Ministerul iranian al Informaţiilor, a cărui identitate nu a fost dezvăluită.

Suspecţii erau angajaţi „în sectoare sensibile” sau în activităţi private legate de aceste sectoare, a spus el, fără să facă alte precizări. Suspecţii acţionau în mod independent unii de alţii, a adăugat el, fără să spună câţiau fost condamnaţi la moarte. Unii dintre ei au fost recrutaţi după ce au căzut într-o „capcană” pe care le-a întins-o CIA, în timp ce solicitau vize pentru a se duce în Statele Unite, porivit acestui oficial iranian.

„Unii au fost abordaţi în timp ce îşi depuneau cererea de viză, alţii aveau deja viză, dar au fost unor presiuni din partea CIA la momentul reînnoirii acesteia”, a declarat el. Acest anunţ intervine într-un context „exploziv” între Iran şi Statele Unite, la un an după retragerea americană din Acordul de la Viena din 2015 în dosarul nuclear iranian şi în contextul în care tensiunile se intensifică zi de zi la Golful Persic.

Ultimele stiri

  • Retorica lui Mark Rutte despre Rusia este paranoică, nu prudentă
  • Liderii europeni nu trebuie să se plângă de ”trădarea americană”
  • Liberalii lovesc crunt în sectorul avicol. Vor să taie banii pentru fermieri
  • Salvează-ne, Dana Budeanu, salvează-ne!
  • Cât ar costa, în 2025, șederea lui Kevin din “Singur acasă 2” la Plaza Hotel. Nota de plată ar fi astronomică în ziua de azi
  • Se modifică schimbarea! Mașinile pe benzină şi motorină mai primesc o şansă. Ce se întâmplă după 2035, dată de la care ar fi urmat să fie interzise
  • Aeroportul Otopeni primeşte tehnologie de ultimă oră. Cum vor fi analizate actele de identitate ale călătorilor pentru depistarea falsurilor
  • Ce eforturi fac ţările vecine pentru venituri cât mai mari pentru seniori, în timp de România le îngheață pensiile, din cauza deficitului bugetar
  • Un nou virus gripal face ravagii în România! Doar în ultimele zile s-au îmbolnăvit peste 3.000 de oameni. Ce recomandă medicii
  • Răsturnare de situaţie: procurorii au deschis un dosar de moarte suspectă în cazul Rodicăi Stănoiu! Iubitul cu 50 de ani mai tânăr a intrat în atenţia anchetatorilor
  • Exit mobile version