Cauta

Noua găselniţă anti-fumat

Avertizările de pe pachetele de ţigări au ajuns ineficiente, consideră un proiect legislativ în Australia, prin urma se va trece la mesaje direct pe ţigări, precum „minute din viaţă pierdute”.

Chiar dacă avertismentele introduse pe pachetele de ţigări au încurajat mulţi oameni să nu se apuce de fumat, mulţi fumători au declarat că avertismentele sunt reprezintă un factor destul de slab de descurajare. “Dacă te uiţi la o imagine dezgustătoare de mai multe ori, la un moment nu te va mai afecta” Sunt cu siguranţă explicite, dar din cauze expunerii repetitive, ne uităm la ele în continuu, aceste imagini îşi pierd din impact”, a explicat Aaron Drovandi, de la Universitatea James Cook din Queensland,  autorul unui proiect de cercetare asupra controlului tutunului la care au participat peste 2000 de fumători şi nefumători. Mesaje precum „minute pierdute din viaţă” – care ar arăta minutele care dispar în timp ce ţigara arde – au avut cel mai mare impact asupra participanţilor la studiu. „Noutatea acestor avertizări pe ţigările individuale a fost aproape de două ori mai eficientă decât avertizările de pe pachete, acest fenomen fiind găsit la un număr mare de participanţi de toate vârstele”, a precizat Drovandi. Legile Australiei privind ambalajele şi împachetarea ţigărilor au fost contestate  fără succes de către companiile de tutun, şi de atunci au fost preluate şi de alte ţări precum Marea Britanie.

Ultimele stiri

  • Ilie Bolojan, mesaj tranșant: „Responsabilitate, nu jocuri politice!
  • Alege ce citești
  • Obiectul căzut peste o casă din Polonia nu era o dronă, ci o rachetă de la un F-16 polonez
  • Toto Dumitrescu, reținut. Fiul lui Ilie Dumitrescu, testat pozitiv la cocaină
  • Spionajul rusesc este legal în Austria
  • Întoarcem armele ca la 23 august ’44?
  • De ce companiile spațiale se luptă cu giganții apărării
  • Piața imobiliară râvnită de elita mondială. Cea mai mare concentrație de bogăție din lume
  • Neymar a moștenit 1 miliard și s-a așezat direct la masa de poker
  • ”NATO islamic”, ideea născută moartă. Ce vor statele din Golf de la președintele SUA
  • Exit mobile version