AcasăNewsNou ajutor de la stat pentru încălzirea locuințelor. Cine ar putea beneficia...

Nou ajutor de la stat pentru încălzirea locuințelor. Cine ar putea beneficia de măsură

sursa foto: botosaneanul.ro

Dacă până acum vremea a fost cât se poate de blândă, în primele luni de toamnă, iarna se apropie tot mai mult, și mulți români se gândesc cum vor face față cheltuielor cu încălzirea în sezonul rece.

Iar cei care au case cu sobe s-au pregătit din timp și s-au aprovizionat deja cu lemne, să aibă cu ce-și încălzi locuințele când se va lăsa frigul.

În tot acest context, s-a aflat că românii ar putea primi noi ajutoare de la stat, când vine vorba de încălzirea locuinţelor. Este vorba despre românii care au locuințe cu sobe și care ar putea primi vouchere pentru schimbarea lor.

Mai exact, autoritățile se pregătesc să pună în dezbatere publică un program asemănător celui „Rabla pentru electrocasnice” prin care românii vor putea să își schimbele sobele vechi cu unele mai eficiente energetic, potrivit antena3.ro.

Conform datelor, peste 3 milioane de gospodării se încălzesc pe bază de sobe.

Dacă în primă fază se au în vedere sobele pe lemne, în program ar putea fi incluse și cele care funcționează cu peleți sau cu brichete.

Ministrul Fechet: „Ne gândim cel puțin la sobele care funcționează cu lemn de foc”

De altfel, ministrul Mediului a vorbit, recent, despre acest program ce vizează sobele. Și a anunțat că la momentul de față se scrie ghidul de finanțare. „Programul cu sobele este în etapa în care scriem ghidul de finanțare. Am clarificat chiar ieri standardul pe care trebuie să-l respecte aceste sobe cu înaltă eficiență, discutăm despre un standard european care să asigure cel puțin 80-85%, spre deosebire de 20% sau mai puțin, cât are astăzi o sobă convențională.

Ne gândim cel puțin la sobele care funcționează cu lemn de foc, bineînțeles că am putea să le luăm în calcul și pe cele care funcționează cu peleți sau cu brichete. Urmează să hotărâm în urma procesului de consultare publică și care este procentul pe care îl vom finanța din AFM, la fel cum vom hotărî și care este valoarea maximă a unei astfel de investiții pe care o vom finanța. Eu îmi doresc într-un termen de maxim 2 săptămâni să avem un draft de ghid pe care să-l transparentizăm, înțelegând graba de care trebuie să dăm dovadă, pentru că deja ne aflăm în perioada în care românii își achiziționează lemne de foc”, a precizat ministrul Mircea Fechet, miercuri, într-o conferință de presă, citat de agro-tv.ro.

author avatar
Andrei Coman
610 afisari

2 COMENTARII

  1. lasati banii de pe cardul de energie pina se epuizeaza , de ce trebuie fortat pina la 30 martie , adica pina in februarie ca martie nu mai apuci sa platesti ca vine factura dupa 30 . cu gandeste ala care vine cu de astea ?

  2. Bani pentru caldura, foarte bine. Dar, ce ne facem ca nu avem caldura.
    Oare in Bucuresti, nea corcodușa de primariat generala are de gând sa da drumul la caldura?
    Presupun ca feciorul lui o mai fi crescut si nu mai este necesar sa_l tina in frig

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger