O mare nedreptate facuta in copilarie te urmareste o viata intreaga. Victima a invidiei unui pusti pe cand era in clasa a sasea, Norica Nicolai nu uita incidentul.
Primii sapte ani, Norica Nicolai i-a trait la Comarnic, in casa bunicilor sai. Unde si-a petrecut de altfel si restul vacantelor. Mare amatoare de lectura, Norica il vizita des pe parintele Covali, un preot barasabean ajuns vecin cu bunicii ei dupa refugiul provocat de preluarea Basarabiei de catre rusi, in 1940. Pasionat de pictura, parintele Covali copia ore-ntregi operele artistului rus Ivan Constantinovici Aivazovski, a carui opera este dominata de teme marine. Iar odata cu parintele desenau si nepotii sai: Stefan, de aceeasi varsta cu Norica si Lizica, mai mare cu un an decat ei.
Un talent nerecunoscut
Intr-una din zile, preotul i-a dat si Noricai o panza, pensule si vopsele, plus un tablou drept model. Timp de cateva ore, gazda s-a multumit sa-i supravegheze pe cei trei copii. Dupa care a trecut pe la fiecare, sa vada ce a facut. „Mi-a spus ca e frumos ce am desenat, ca am ochi”, relateaza, incantata si astazi de lauda, Norica Nicolai. La vreo zece minute dupa plecarea batranului din curte, s-a intamplat necazul. „Stefan a venit langa mine si mi-a tras cu furie o dunga groasa peste tablou, urland <<cum poti sa spui ca taranca asta a desenat mai bine decat mine?!>>. Am ramas blocata cateva clipe, dupa care am fugit acasa si m-am pus pe plans. Nu mi-am revenit cateva zile. Bunica, saraca, vrand sa ma impace, mi-a zis <<lasa ca-ti cumpar si tie panze si culori>>. Nu intelegea ca nedreptatea si jignirea nemeritata ma dureau atat”, povesteste Norica, afectata si acum, dupa atatia ani. Lucrul pe care il si recunoaste: „Totul trece, multe lucruri le uiti, dar intamplarea asta nu-mi iese din cap. Eram atat de incantata ca desenam si eu cu ei, ca ce am facut i-a placut parintelui. De la el luam carti, avea o biblioteca de invidiat. Dupa izbucnirea lui Stefan, am renuntat sa-l mai vizitez pe parintele Covali, dar de uitat ziua aceea nu reusesc nicidecum”.