AcasăNewsNord Stream 2, război geopolitic între Washington și UE

Nord Stream 2, război geopolitic între Washington și UE

Uniunea Europeană și Germania (dar și Moscova) denunță sancțiunile americane împotriva gazoductului rusesc. O decizie care tulbură viitorul unei investiții de miliarde de euro, aproape finalizată şi a cărei dare în folosinţă era programată la sfârşitul lui 2019 sau cel mai probabil la începutul lui 2020.

Germania este principalul beneficiar al proiectului, dar prima afectatată este elveţiană Allseas, care deţine cea mai mare navă de instalare de conducte din lume şi care a fost angajată de grupul rus Gazprom să construiască secţiunea offshore a gazoductului. Allseas a anunțat că suspendă lucrările, așteptând ”clarificări reglementare, tehnice şi de mediu din partea autorităţilor americane competente”. ”Un stat cu o datorie publică de 22.000 de miliarde de dolari interzice unor ţări solvabile să-şi dezvolte economia reală. În curând vor cere să nu mai respirăm”, a reacționat Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse. „Din principiu, Uniunea Europeană se opune impunerii de sancţiuni împotriva companiilor europene angajate în activităţi legale”, a declarat un purtător de cuvânt al UE, în timp ce guvernul german le numește „ingerinţă în afacerile noastre interne”. Gazoductul reprezintă o investiţie de aproximativ zece miliarde de euro, finanţată jumătate de Gazprom şi cealaltă jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper şi Shell). În schimb,  premierul ucrainean Oleksii Gonciaruk a salutat,”semnarea de către Donald Trump a unor sancţiuni impuse Nord Stream”. Un joc la două capete, Rusia şi Ucraina au dezvăluit termenii noului acord privind tranzitul gazelor naturale, acord care prevede că Moscova va furniza gaze naturale Europei pentru o perioadă de cel puţin cinci ani via Ucraina iar grupul Gazprom va plăti companiei ucrainene Naftogaz suma de 2,9 miliarde dolari pentru a pune capăt disputelor juridice. Gigantul rus aprovizionează Europa cu gaze naturale prin trei rute principale: conductele din Ucraina, ruta Yamal-Europe, via Belarus şi Polonia, precum şi gazoductul Nord Stream, care face legătura între Rusia şi Germania, via Marea Baltică.

author avatar
Bogdan Borcea
265 afisari

2 COMENTARII

  1. Inca nu s-au inteles americanii cu rusii asupra unor probleme comune . Mai lasa unu ,mai
    tace celalalt si se vor intelege in final.

  2. As mai adauga posibilitatea ca americanii sa-i preseze pe rusi,ca acestia sa semneze
    cu ucrainenii prietenii lui Joe Biden, contractul de tranzit prin ucraina a gazelor livrate de Gazprom catre Europa occidentala.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger