Cauta

Noi veşti despre vreme: ploi, ninsori şi viscol în preajma Crăciunului

În cazul în care aveţi în plan să plecaţi din oraşe pentru a petrece vacanţa de Crăciun la munte sau în Maramureş, de exemplu, e bine să vă aruncaţi privirea asupra prognozei meteo, pentru că se anunţă schimbări ale vremii.

Astfel, luni dimineaţă, dinspre Administraţia Naţională de Meteorologie s-a actualizat, în primă fază, o informare meteo, valabilă până în seara celei de-a doua zile de Crăciun, joi, 26 decembrie, la ora 20. Specialiştii spun că în perioada amintită vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor, cu menţiunea că luni ploile vor fi mai frecvente în vestul, nord-vestul și centrul ţării, ”unde local, îndeosebi la deal și la munte, se vor cumula cantități de apă ce vor depăși 20…30 l/mp”. Pentru Maramureș și Transilvania se anunţă că, începând cu noaptea de luni spre marţi, în primă fază vor fi precipitații mixte, apoi vor predomina ninsorile.

Pe lângă precipitaţii, şi vântul va fi prezent în peisaj, cu intensificări în general de 50-60 km/h.

Viscol la munte

De asemenea, ANM a transmis o atenţionare COD GALBEN. Începând cu 23 decembrie, ora 20, când va intra în vigoare mesajul meteorologilor, şi până în dimineaţa zilei de Crăciun, adică pe 25 decembrie, ora 10, se anunţă fenomene specifice iernii în zona montană înaltă.

Mai precis, specialiştii se aşteaptă să ningă la munte, la început în zona înaltă, iar din după-amiaza zilei de marți, 24 decembrie, și la altitudini mai joase. ”În special pe creste, se va depune strat de zăpadă, mai consistent în Carpații Meridionali și Occidentali și vor fi rafale ale vântului de peste 80…90 km/h. Zăpada va fi viscolită si spulberată, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ”, conform ANM.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu, aclamat de susținători la ieșirea de la Parchet: Controlul judiciar, prelungit
  • Breaking News… în jurul lumii: UE reintroduce tarife pentru produse ucrainene
  • Incident în Capitală! Bucăți din balconul unui bloc, căzute pe o mașină parcată – FOTO
  • Transfăgărășanul și Transalpina se deschid vineri. Intervalul orar în care circulația este permisă
  • Comunicat de presă ROPAN SRL
  • Război total între Donald Trump și Elon Musk. Cele mai urâte lucruri pe care le-au spus unul despre celălalt – VIDEO
  • Anunț de presă PROCURE
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 6 iunie 2025 – Veți fi atractiv din toate punctele de vedere
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version