AcasăNewsNoi scumpiri înainte de Paște! Pe ce vom da mai mulți bani

Noi scumpiri înainte de Paște! Pe ce vom da mai mulți bani

scumpiri

Veşti din ce în ce mai proaste pentru români! Un nou val de scumpiri le va afecta buzunarele. Ei trebuie să se acomodeze cu gândul că urmează să scoată mai mulți bani pentru alimente în perioada ce vine.

De luna viitoare se anunță o creștere a prețurilor la carne, chiar înainte de Paște, avertizează producătorii de carne de porc. De altfel, o scumpire la acest aliment foarte apreciat de români era iminentă.

„Preţul cărnii de porc a ajuns la poarta fermei la 5,5- 6 lei în acest moment. Preţul este cu 20% sub cel de anul trecut. Este greu de prezis dacă se va modifica preţul cărnii în preajma sărbătorilor. Există o tendinţă de creştere cu 1-2 zile înainte de Paşte. În perioada postului scade consumul de carne, iar în săptămâna premergătoare Paştelui este posibilă modificarea preţului pe baza creşterii cererii”, a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi, citat de news.ro.

În magazine, un kilogram de pulpă de porc ajunge la 19 lei pe kilogram. Preşedintele APCPR a mai afirmat că în prezent fermele autohtone nu asigură mai mult de 30% din cererea de carne de porc din România, faţă de 60% cât asigurau în 2017, înaintea de apariţia pestei porcine.

România are cea mai ieftină carne din Europa

Cu toate acestea, avem cea mai ieftină carne din Europa. Cel puţin asta arată cifrele unui studiu Eurostat. În România, preţurile sunt cu 37 la sută mai mici decât media europeană, şi la jumătate faţă de Franţa sau Austria.

Dar, deşi suntem mari amatori de carne, pentru unii români este imposibil să aibă zilnic porc la masă. Potrivit Institutului de Statistică, 16% dintre familiile de la noi spun că nu îşi permit să mănânce carne sau pește atât de des. Asta ne plasează spre coada clasamentului european, împreună cu bulgarii.

author avatar
Andreea Vlad
280 afisari

1 COMENTARIU

  1. Producatorii de carne de porc anunță scumpiri de Paști..Totusi de Paști bă băieți consumul de carne de porc scade din cauza postului și oameniii maninca miel, curcan,ied etc. și nu PORC!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger