AcasăNewsNoi obligatii pentru asociatiile de proprietari

Noi obligatii pentru asociatiile de proprietari

Modul de calcul al cotelor trebuie afisat la avizier, alaturi de tabelul cu intretinerea

Asociatiile de proprietari vor avea noi obligatii fata de membrii lor, pe care trebuie sa-i informeze concret cum sunt calculate cotele de intretinere, atat la avizier, cat si prin e-mail. In caz contrar, presedintele asociatiei poate fi amendat cu pana la 3.000 de lei.

Modul de calcul al cotelor trebuie afisat la avizier, alaturi de tabelul cu intretinerea

Senatul Romaniei a adoptat recent un proiect de act normativ care modifica Legea 230/2007 privind infiintarea, organizarea si functionarea asociatiilor de proprietari. Conform documentului, asociatiile de proprietari vor fi obligate sa afiseze lunar modul de calcul al cheltuielilor, iar principalul responsabil va fi presedintele asociatiei.

Calcule explicate in amanunt

Formula de calcul trebuie afisata langa tabelul cotelor de intretinere. Concret, modalitatea de calcul va contine explicit toate costurile si sumele care formeaza totalul de plata al proprietarilor, respectiv modul de calcul si repartizare a acestor cheltuieli catre proprietari. Pentru a intra in vigoare, proiectul de act normativ trebuie aprobat si de Camera Deputatilor, iar presedintii de asociatii de proprietari trebuie sa aiba in vedere faptul ca, in cazul neindeplinirii acestor sarcini suplimentare fata de cele prevazute deja in legea 230/2007, risca sa fie penalizati de autoritatile locale cu amenzi intre 500 de lei si 3.000 de lei.

Informare prin posta sau e-mail

Pe langa presedintii asociatiilor de proprietari vor avea noi responsabilitati si administratorii. Actualele obligatii ale administratorilor fata de asociatiile de proprietari sunt urmatoarele;

a) prestarea serviciilor in mod profesional;

b) gestionarea bunurilor materiale si a fondurilor banesti;

c) efectuarea formalitatilor necesare in angajarea contractelor cu furnizorii de servicii pentru exploatarea si intretinerea cladirii, derularea si urmarirea realizarii acestor contracte;

d) asigurarea cunoasterii si respectarii regulilor cu privire la proprietatea comuna;

e) gestionarea modului de indeplinire a obligatiilor cetatenesti ce revin proprietarilor in raport cu autoritatile publice. Obligatiile cetatenesti sunt cele stabilite, potrivit legii, de adunarea generala a proprietarilor;

f) indeplinirea oricaror alte obligatii expres prevazute de lege.

Pe langa aceste sarcini, administratorii vor mai obligati, conform noului act normativ, sa informeze periodic proprietarii in privinta cheltuielilor pe care asociatia le face, precum si a veniturilor pe care le incaseaza si sa isi asume raspunderea pentru informatiile respective. Astfel, administratorii trebuie sa informeze trimestrial, in scris sau prin posta electronica, proprietarii membri ai asociatiei de poprietari cu privire la situatia financiara cuprinzand toate elementele de cheltuieli, venituri, incasari si plati aferente asociatiei de poprietari, sub semnatura proprie si contrasemnata de presedintele si de cenzorul asociatiei de proprietari. Noul act normativ nu prevede sanctiuni pentru administratori, in cazul nerespectarii acestor atributii de serviciu.

author avatar
Arpad Dobre
743 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger