Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat că autorităţile de la Sofia au revizuit condiţiile de intrare în Bulgaria, în contextul pandemiei de Covid-19, iar noile măsuri se aplică începând cu data de 13 aprilie 2022.
Bulgaria nu mai solicită prezentarea unui certificat european Covid-19 care să ateste vaccinarea sau trecerea prin boală de către persoanele care vor să intre pe teritoriul său din mai multe țări, inclusiv din România, începând de miercuri, 13 aprilie.
Bulgaria renunță la certificatul verde
Autoritățile bulgare au anunțat că cei care călătoresc în Bulgaria din Macedonia de Nord, Turcia, România, Serbia, Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Israel şi Egipt nu vor mai fi nevoiți să prezinte certificatul Covid la intrarea în țară, potrivit The Sofia Globe.
O decizie în acest sens a fost luată de ministra sănătăţii din Bulgaria, Asena Serbezova, potrivit unui comunicat de presă al ministerului.
Începând cu 1 aprilie 2022, Bulgaria și-a desființat sistemul pe baza codurilor de culori în funcție de situația lor epidemiologică. De la acea dată, erau permise sosirile din orice țară, cu condiția prezentării unui certificat Covid-19.