Cauta

UPDATE: Legiştii au stabilit cauza morţii în cazul DJ Lalla. Noi amănunte ies la iveală. Se cazase la un prieten pe care îl cunoscuse online

sursa foto: Facebook/Laura Rosca (Dj Lalla)

Pe măsură ce oamenii legii fac cercetări în încercarea de a stabili cum a sfârșit tânăra găsită fără suflare, joi, pe o plajă din Mamaia, apar noi detalii despre ultima perioadă a vieții femeii în vârstă de 34 de ani.

Update: Legiştii au stabilit cauza morţii.

Tânăra şi-a pierdut viaţa prin înec – este rezultatul la care ar fi ajuns medicii legişti după efectuarea necropsiei. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, ancheta este în derulare, fiind audiate mai multe persoane, inclusiv membri ai familiei acesteia.

În acest caz a fost deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere din culpă.

______________________________

Laura – DJ Lalla, cum o știau prietenii – a fost găsită fără suflare la malul mării.
Ea venise la un prieten din Mamaia pe care îl cunoscuse pe Tik Tok în urmă cu o lună, potrivit digi24.ro.

Ar fi spus că s-a certat cu iubitul

S-a mai aflat că Laura venise pe litoral în urmă cu trei zile. S-a cazat în Mamaia la un prieten pe care îl cunoscuse pe TikTok în urmă cu o lună, bărbatul spunând că s-a trezit cu ea la ușă, potrivit aceleiași surse. Tânăra i-ar fi declarat că s-a certat cu iubitul.

În dimineața zilei de joi, DJ Lalla s-ar fi dus să vadă răsăritul pe plajă în Mamaia și nu s-a mai întors.

De altfel, trupul neînsuflețit al tinerei a fost găsit, joi dimineață, pe o plajă din stațiune. Alerta s-a dat după ce mai mulți turiști au observat trupul femeii, la malul mării, și au anunțat salvamarii, fiind sesizată și poliția. Din câte s-a aflat de la poliție, la prima vedere, cadavrul nu avea urme de violență. S-a deschis o anchetă menită să lămurească exact condițiile în care a sfârșit Laura. Se iau în calcul mai multe ipoteze, inclusiv că femeia s-ar fi înecat accidental, dar și aceea ca și-ar fi pus capăt zilelor.

Laura Roșca, pe care mulți o știau drept DJ Lalla, avea 34 de ani. Numele său era cunoscut în lumea muzicală, dar și ca urmare a faptului că realiza o emisiune la radio. Era originară din Turda, județul Cluj. Și lucra la un post de radio din Capitală.

Ultimele stiri

  • Legea „păcănelelor”, contestată la CCR de judecătorii ICCJ
  • Dacă ești de dreapta, pe 9 iunie votează PNL! Nu îți irosi votul cu cei care nu contează
  • Cum vrea PSD să aducă pe piață medicamente ieftine pentru români
  • Probleme mari la Sectorul 2! Alianța Dreapta Unită a sărit în aer: Lider al PMP cere oamenilor să nu voteze cu Radu Mihaiu
  • Momentul exploziei de la Dedeman Botoșani, surprins în imagini/Prima reacție a companiei – VIDEO
  • Harta longevității din România, un proiect-premieră lansat de Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Caz șocant! Procuror din Iași, acuzat de viol. Victima minoră, amenintață cu moartea ca să nu spună „secretul”
  • Sondaj: Gabriela Firea, pe primul loc în intenția de vot a bucureștenilor
  • Mega Image închide „cel mai puternic brand” românesc! Vindea doar produse autentice, realizate după rețete tradiționale
  • Extratereştrii încearcă să ia legătura cu Terra? Semnalul radio misterios ce vine din Univers la fiecare 53,8 minute
  • Exit mobile version