Cauta

Nicuşor Dan spune că de când e primar a rupt mai multe sacouri în cotul drept: „De la semnat, probabil”

(sursa foto: facebook/Nicușor Dan)

Primarul Bucureștilor a făcut o mărturisire inedită, recent, la un post de radio. Edilul a spus că, de când ocupă funcția de conducere de la PMB, și-a rupt mai multe sacouri în cotul drept. A explicat și motivul.

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat vineri, la Digi FM, că de când este edil a rupt şase sacouri în cotul drept.

Și a apreciat că acest lucru se întâmplă din cauza modului în care îşi trage cotul pe masă, când semnează documente, potrivit Agerpres.

„De la semnat, probabil”

„Trebuie să vă spun că de când sunt primar am rupt şase sacouri în cotul drept. De la semnat, probabil”, a spus edilul, râzând.

Întrebat care este suma cea mai mare pe care a cheltuit-o pe un obiect vestimentar, Nicuşor Dan a estimat că a fost vorba despre aproximativ 100 de euro, dar a menţionat că pentru costume suma a fost mai mare, potrivit aceleiași surse. Cât priveşte cel mai vechi obiect vestimentar la care ţine, primarul Capitalei a menționat că este vorba despre o bluză cu dungi verzi, pe care a cumpărat-o când a fost la o conferinţă în Japonia.

Nu sunt singurele declarații de natură vestimentară pe care le-a făcut edilul în cadrul interviului la postul de radio.

„Mi se întâmplă foarte rar să îmi cumpăr eu ceva de îmbrăcat. Odată – cred că sunt 20 de ani de atunci – am văzut o cămaşă pe un manechin şi am intrat în magazin special ca să mi-o cumpăr”, a mai declarat acesta.

Nicușor Dan: Îmi place că e un oraş dinamic

Revenind la chestiuni ce țin de Capitală, urbea în fruntea căreia se află Nicușor Dan, edilul a spus și ce anume îi place la oraș.

Concret, întrebat ce iubeşte cel mai mult la Bucureşti, Nicuşor Dan a răspuns: oamenii, zonele istorice, parcurile, dar şi dinamismul oraşului.

„E o legătură, cred, pentru multă lume care a venit aici la facultate, cum am venit şi eu. Când vii la facultate, e prima dată când pleci de acasă şi, cumva, te identifici cu locul în care ai experienţe noi, te cunoşti pe tine mai bine. Şi asta s-a întâmplat şi la mine. Îmi plac oamenii, îmi place că e un oraş dinamic. Îmi plac mai multe zone istorice, îmi plac parcurile. Da, îmi place oraşul”, a spus primarul general al Bucureștilor.

Pe de altă parte, Nicuşor Dan a menţionat că nu îi plac „multe dintre instituţiile locale şi naţionale” care acţionează în Bucureşti şi faptul că „mişcarea civică nu este mai puternică”.
„În general, colaborarea instituţiilor e departe de a fi fericită”, a spus primarul, conform sursei citate.

Ultimele stiri

  • ANRE majorează tarifele reglementate de distribuţie a gazelor naturale, de la 1 iulie
  • Elena Udrea află astăzi dacă va fi liberată condiționat. Judecătoria Ploiești, așteptată să se pronunțe asupra cererii fostului ministru
  • Comunicat de presă GREENVIRO SRL
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 1 iulie 2025 – Astăzi este cazul să vă simțiți bine
  • Alege ce citești
  • Plecarea Annei Wintour înseamnă sfârșitul Vogue?
  • România, luată din nou ostatică de statul paralel / Evaziunea fiscală, pretextul pentru revigorarea protocoalelor „Binomului” Coldea-Kovesi
  • Pentru că nu-i mai poate jecmăni, Bolojan le taie românilor independența energetică
  • Sindicaliștii ANAF: Legea încurajează evaziunea fiscală
  • Exit mobile version