AcasăNewsUPDATE. Nicușor Dan a demis un manager de spital numit de Gabriela...

UPDATE. Nicușor Dan a demis un manager de spital numit de Gabriela Firea. Reacție-fulger: ”Oligrofenie politică și administrativă!”

Nicușor Dan a demis un manager de spital numit de Gabriela Firea (foto: Facebook)

UPDATE: Nu a trecut multă vreme de când se aflase decizia lui Nicușor Dan până ce fostul primar al Capitalei să reacționeze.

sursa foto: Facebook

Gabriela Firea acuză o ”oligrofenie politică și administrativă”. ”Frigușor Ban se laudă că l-a demis pe managerul interimar de la Spitalul Filantropia, maternitate în care am investit în ultimii 4 ani zeci de milioane de euro. Și că “a scăpat de oamenii puși de Firea”. Dar a numit imediat un alt manager, în persoană directorului medical numit tot în timpul mandatului meu”, susține fostul primar al Capitalei.

Gabriela Firea adaugă că ”ar fi normal să se laude cu investițiile făcute în spitale, cu aparatură medicală performanță achiziționată, cu îmbunătățirea condițiilor.”

”În loc de rezultate concrete pentru oameni, avem parte de răfuieli meschine. Eu nu am schimbat niciun manager de spital pe criterii politice sau personale. S-au dus echidistanță și justa evaluare”, a mai subliniat Firea, pe pagina sa de Facebook.


O informație ajunsă joi la urechile opiniei publice vizează o schimbare la nivelul conducerii unei cunoscute unități spitalicești din Capitală.

Este vorba despre Spitalul Filantropia, aflat în sectorul 1, mai exact pe Bulevardul Ion Mihalache. Un anunț în acest sens a venit chiar din direcția primarului Capitalei, Nicușor Dan. ”Azi am decis încetarea atribuțiilor de manager al Spitalului Filantropia București ale domnului Sîmpălean Dan Ștefan”, a transmis edilul Bucureștilor pe pagina sa de Facebook.

La nivel de motive pentru care s-a luat această decizie, Dan a invocat aspecte ce țin de anumite nereguli care s-ar fi identificat la spitalul în cauză. ”Am făcut acest lucru după ce am primit rapoartele și analizele Curții de Conturi și Corpului de Control al Primarului în care sunt semnalate diverse nereguli la acest spital”, a susținut Nicușor Dan, fără, însă, să dea și alte detalii.

E de precizat faptul că Dan Ștefan Sîmpălean, de profesie medic stomatolog, fusese numit manager interimar al Spitalului Filantropia în vara anului trecut, în iunie 2019 mai exact, în urma unei decizii semnate de către primarul Capitalei de la acea vreme, Gabriela Firea.

author avatar
Cristina Stefan
366 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger