Cauta

Nicolas Sarkozy, primul in sondaje dupa atacurile de la Toulouse

Presedintele Nicolas Sarkozy conduce in intentiile de vot, in urma modului in care a gestionat criza de la Toulouse, primul sondaj realizat dupa atacul de luni aratand ca il devanseaza in primul tur, cu o mica diferenta, pe oponentul sau socialist in alegerile prezidentiale, relateaza Sky News.

Sondajul, efectuat luni si marti asupra unui numar de 1.000 de persoane, il crediteaza pe Sarkozy cu 30% din intentiile de vot in primul tur, iar pe Francois Hollande cu 28%. Insa Hollande ar castiga alegerile prezidentiale in al doilea tur cu un avans de opt procente, potrivit acestui sondaj. In urma cu o saptamana, cei doi favoriti in alegerile prezidentiale franceze de luna viitoare se aflau la egalitate.

Pana in prezent, candidatul socialist s-a bucurat de un avans asupra presedintelui-candidat, al carui bilant economic si stil laudaros au nemultumit numerosi alegatori. Cu toate acestea, reactia lui Sarkozy fata de crimele de luni par ca au condus la o ameliorare a imaginii. Cei doi si-au suspendat campania, dupa ce trei copii si un adult au fost impuscati mortal in fata unei scoli evreiesti din Toulouse si trei militari au fost asasinati la inceputul lunii.

Aceste asasinate, comise de un musulman – Mohammed Merah, in varsta de 24 de ani – in numele Al-Qaida, i-au permis presedintelui francez sa joace rolul sau preferat de „protector-sef” si a readus securitatea in centrul atentiei, un punct puternic in mod traditional, comenteaza Sky News. El a aparut in mod repetat la televiziunea nationala oferind informatii despre urmarire si conducand o ceremonie pentru militarii ucisi, in timp ce Hollande nu a avut de ales si a ramas deoparte, mai apreciaza postul britanic.

De asemenea, candidata extremei dreapta Marine Le Pen, care se claseaza a treia in sondaje, si-a aparat pozitia antiislamica, subliniind ca principalul suspect al celor mai sangeroase atacuri care au avut loc in ultima perioada in Franta este un musulman francez care revendica legaturi cu Al-Qaida. Franta, afirma ea, trebuie sa „nimiceasca” amenintarea islamista, argumentand ca aceasta corupe cultura franceza si ca nu a fost luata suficient de in serios de catre autoritati.

Ultimele stiri

  • BREAKING NEWS. Nicuşor Dan a făcut anunțul: Ilie Bolojan, desemnat PREMIER – VIDEO
  • Primul oficial care l-a vizitat pe Ion Iliescu la spital: „Mesaj de încurajare și de sprijin”/Noi detalii despre starea de sănătate a fostului președinte
  • ULTIMA ORĂ. Anca Dragu ar fi refuzat postura de premier tehnocrat (surse). Care e pasul următor pe care-l va face Nicușor Dan?
  • Update/BAC 2025. Primele rezultate ale examenului de BACALAUREAT, publicate vineri/Elevii nemulțumiți de note pot depune contestații
  • Copiii austrieci, nevoiți să învețe araba ca să poată să comunice cu colegii de clasă
  • Accident grav în județul Botoșani. A fost implicată și o ambulanță: doi morți și patru răniți
  • Șeful PSD, Sorin Grindeanu, despre varianta unui premier tehnocrat: „Am prefera un guvern politic”/ Rocada, „mult mai bună” -VIDEO
  • Somnul – Medicamentul Invizibil: Cum lipsa odihnei ne sabotează sănătatea
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 20 iunie 2025 – Ai încredere în ideile tale
  • Exit mobile version