Cauta

Nici la Ritz nu scapi de hoti

Te astepti la confort, lux si siguranta atunci cand tragi la Hotelul Ritz din Paris, insa iata ca la ultimul capitol, opulenta cladire, clasificata cu cinci stele si situata in Place Vendôme, primeste reclamatii.

Nici la Ritz nu scapi de hoti - Ziarul National
Au disparut bijuterii de sute de mii de euro dintr-o suita unde era cazata o printesa din Arabia Saudita

O printesa saudita a raportat furtul unor bijuterii in valoare de 800 000 de euro (930.000 de dolari) din apartamentul sau de la hotel. Politistii francezi au anuntat ca numele femeii nu a fost facut public, dar au precizat ca nu exista probe prin care sa se dovedeasca o intrare prin efractie in camera. Un purtator de cuvant al Ritz a refuzat sa comenteze pe marginea acestui caz, iar printesa a declarat procurorilor ca bijuteriile nu se aflau in seiful apartamentului. Cercetarile sunt in desfasurare, dar daca incidentul se va confirma atunci se va vorbi de cel de-al doilea jaf care are loc in celebrul hotel in acest an. In ianuarie, hoti inarmati cu topoare au patruns in holul de la Ritz furand bijuterii in valoare de mai multe milioane de dolari din vitrinele in care erau expuse. Politia a reusit sa prinda trei dintre infractori  in incinta, in timp ce alti doi care reusisera sa fuga pe un scuter au abandonat in cele din urma incarcatura pretioasa. Toate bijuteriile au fost intr-un final recuperate, insa atacurile armate sunt destul de intalnite in zona, unde se afla zeci de buticuri de lux si magazine de bijuterii. Kim Kardashian a fost o victima, in 2016, fiind jefuita la cateva minute de mers pe jos de Ritz, de bijuterii in valoare de milioane de dolari. Un an mai tarziu, un barbat a reusit sa fure doua diamante si doua inele in valoare de 5,5 milioane de euro dintr-un magazin de bijuterii si sa le inlocuiasca cu falsuri ieftine.

Ultimele stiri

  • Veste proastă pentru românii care își făceau cumpărăturile în Bulgaria. După trecerea la euro, s-au scumpit alimentele, dar și țigările
  • Înțelegerea corifeilor, o minciună!
  • Taxe și mai mari pe proprietate. Planul lui Bolojan pentru o nouă creștere a impozitelor imobiliare
  • Criză politică în Bulgaria. După ce a trecut la euro, țara s-ar putea pregăti din nou de alegeri anticipate
  • Care sunt opțiunile Americii în Iran?
  • Uniunea Europeană trebuie să meargă pe cont propriu, nu să urmeze dictatele SUA
  • Mario Iorgulescu rupe tăcerea: „Am început să ies la 13 ani cu tatăl meu și stăteam câte 3 zile la lăutari cu șprițuri”/Cum a început tânărul să consume substanțe interzise
  • Anul riscurilor pentru Europa
  • Noi alerte meteo. Ger năprasnic în România: Temperaturile vor coborî până la minus 19 grade în unele zone/Vremea în Capitală
  • Impozitele din 2026 sunt un bobârnac. Bâta în cap o vom lua în 2027
  • Exit mobile version