AcasăNewsNeymar se întoarce lângă Messi

Neymar se întoarce lângă Messi

Cotidianul Sport a anunţat că FC Barcelona a finalizat negocierea unui acord verbal cu Neymar pentru ca jucătorul lui PSG să semneze un contract pentru cinci ani.

Vestitul trio Suarez Neymar Messi al Barcelonei unde jucătorul brazilian s a simțit cel mai bine Sursa foto Twitter

 

Sursa catalană a precizat că Neymar este atât de doritor să se întoarcă la echipa sa de suflet de la campioana Franţei, încât nu a pus nicio condiţie Barcelonei şi a acceptat tot ce i-a oferit preşedintele Josep Bartomeu pentru a reveni pe Camp Nou, inclusiv un salariu mai mic ca la PSG.

Neymar câştigă 36,8 milioane pe euro pe an de la PSG, iar Barcelona i-a propus numai 24 de milioane de euro, sumă apropiată de cea încasată înainte de a pleca din Spania. Mai mult, starul brazilian s-a văzut nevoit să renunţe la plângerea prin care le cere 26 de milioane de euro catalanilor, un bonus pe care l-a obţinut la o prelungire a contractului şi pe care Barcelona nu l-a mai achitat în momentul în care PSG i-a plătit clauza de reziliere a contractului.

author avatar
Filip-Mihael Bodoc