AcasăNewsNatura s-a dezlănțuit cu o furie de neimaginat în România! Stratul de...

Natura s-a dezlănțuit cu o furie de neimaginat în România! Stratul de grindină a atins chiar și un metru! – FOTO, VIDEO

Stratul de grindină a ajuns, în unele locuri, și la un metru (sursa foto: Facebook/IGSU)

Imagini greu de imaginat au fost surprinse, luni, în satul Palazu Mic din comuna constănțeană Mihail Kogălniceanu, puternic lovit de furia naturii.

Pompierii au intervenit de urgență, dat fiind faptul că au fost alertați că s-a produs o viitură care a afectat o locuință în care se aflau doi copii și trei adulți. Din câte anunță reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (IGSU), stratul de grindină acumulat în urma ploii s-a revărsat în respectiva gospodărie și a blocat accesul spre casa respectivă. Din fericire, oamenii aflați înăuntru au fost scoși ăn siguranță, fără să aibă de suferit de pe urma acestui episod.

Forța viiturii a mutat de pe loc, zeci de metri, nu mai puțin de trei autoturisme, conform sursei citate. De asemenea, sunt mai multe construcții afectate.

”În unele zone, stratul de grindină a atins 1 metru grosime, iar pompierii au acționat pentru crearea unui culoar necesar pentru scurgerea apei acumulate”, transmit reprezentanții IGSU.

De altfel, imaginile surprinse la fața locului sunt cât se poate de grăitoare.


Recomandările IGSU

Pentru a nu se expune niciunui riscu, specialiștii IGSU recomandă oamenilor să nu se deplaseze prin curenți de apă, pentru că pot să își piardă echilibrul, să nu meargă cu autoturismul în zona inundată, iar în cazul în care ajung să fie surprinși de viitură să urce către părțile superioare ale locuinței sau pe acoperiș, până la sosirea echipelor de salvare.

Avertizare hidrologică

Trebuie menționat și faptul că, urmare a ploilor căzute și a celor prognozate, Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare hidrologică pentru fenomene imediate tip COD GALBEN pentru râurile mici din județul Tulcea.

Hidrologii avertizează că ”se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE”. Mesajul este valabil până la ora 14.

author avatar
Cristina Stefan