AcasăNewsNASA a descoperit o planeta locuibila, "sora" cu Terrei!

NASA a descoperit o planeta locuibila, „sora” cu Terrei!

Existenta unei planete despre care se spune ca este „sora” Terrei, situata in afara sistemului nostru solar, a fost confirmata luni, de specialistii de la NASA, care au precizat cu aceasta ocazie ca numarul planetelor potential locuibile descoperite pana in prezent a ajuns astfel la trei.

Potrivit AFP, este pentru prima data cand sonda americana Kepler, lansata in martie 2009 si echipata cu un telescop puternic, confirma prezenta unei planete care orbiteaza in jurul unei stele – alta decat Soarele – si ale carei caracteristici sunt propice aparitiei vietii. Aceasta confirmare semnifica faptul ca astronomii de la NASA au asistat cel putin de trei ori la trecerea acestei exoplanete prin fata stelei ei. Ei nu sunt insa in masura sa afle daca aceasta adaposteste deja forme de viata, ci doar sa confirme faptul ca acele conditii care sunt necesare pentru dezvoltarea vietii sunt intrunite pe planeta.

Astfel de planete se afla la o distanta potrivita de steaua lor pentru a permite prezenta apei in stare lichida. In plus, temperaturile si atmosferele lor sunt propice aparitiei vietii si dezvoltarii acesteia. „Suntem siguri ca ea se afla intr-o zona locuibila”, a declarat Bill Borucki, expertul NASA pentru misiunea Kepler 22.

Planeta, cu o masa de 2,4 ori mai mare decat cea a Terrei, se afla la o distanta de circa 600 de ani lumina si efectueaza o rotatie completa in jurul stelei sale in 290 de zile. Oamenii de stiinta nu stiu deocamdata daca planeta este de natura telurica, gazoasa sau lichida.

„Daca are o suprafata telurica, temperatura de la suprafata trebuie sa fie agreabila”, a precizat Bill Borucki. Potrivit NASA, temperatura de la suprafata exoplanetei este de circa 22 de grade Celsius.

Centrul national de cercetari stiintifice (Centre National de la Recherche Scientifique / CNRS) din Franta a anuntat, in premiera, in luna mai, ca una dintre planetele care orbiteaza in jurul stele pitice Gliese 581 ar putea fi „locuibila”, cu un climat propice prezentei apei in stare lichida si a vietii. In luna august, astronomii elvetieni au confirmat existenta unei alte exoplanete, HD 85512b, situata la 36 de ani lumina de Terra. Planeta Gliese 581d se afla la o distamta de 20 de ani lumina de Terra.

author avatar
Ciprian Purice
755 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger