Cauta

Mumia lui Lenin intra in „reparatii”

Mausoleul lui Vladimir Lenin si-a  inchis portile vizitatorilor pentru doua luni, perioada in care se vor realiza operatiunile de  rutina pentru intretinerea   mumiei fondatorului Uniunii Sovietice. Desi comunismul si-a mancat traiul, liderul bolsevic este cel mai bine conservat cadavru din lume.

S ar zice ca Vladimir Ilici arata tot mai bine cu trecerea anilor

La fiecare doi ani, specialisti ai Centrului de Biotehnologie si Medicina (CBM) supun mumia unei serii de proceduri biochimice care, potrivit oamenilor de stiinta rusi, permit conservarea acesteia pe timp nelimitat. Mausoleul atrage turisti straini si face obiectul pelerinajelor, de la moartea lui Lenin, in 1924, o traditie ce se mentine chiar si dupa desfiintarea URSS. Insa cu fiecare an, numarul vizitatorilor scade si se fac auzite tot mai multe voci care cer sa se puna capat acestui „cult anacronic”. „Ca urmare a realizarii activitatilor de profilaxie, mausoleul lui Lenin va fi inchis publicului intre 18 februarie si 16 aprilie 2019”, a  comunicat Serviciul Federal de Protectie (FSO) din Rusia, insarcinat cu paza si protectia demnitarilor. Mausoleul lui Lenin este de obicei deschis in zilele de marti, miercuri, joi si sambata, dar sondajele arata ca peste 60% dintre rusi vor ca Vladimir Ilici sa fie pana la urma inhumat, in timp ce influenta biserica ortodoxa rusa spune ca decizia ar trebui sa se ia in urma unui consens social. Pe de alta parte, multi cred ca momentul trebuie amanat pentru ca Lenin este inca o figura populara in Rusia. Mumia lui Vladimir Ilici Lenin are un aspect suprinzator de  natural si este asezata pe un pat de matase rosie, intr-un sarcofag din sticla ornata. Procedurile de conservare sunt secrete si au fost folosite si in cazul  fostilor lideri cumunisti Ho Si Min, Gheorghi Dimitrov si Kim Ir-sen.

Ultimele stiri

  • Coaliția de guvernare, acord surpriză! PSD cedează Capitala și două prefecturi către USR
  • Guvernul României aprobă 500 de milioane € pentru Autostrada A1 și reorganizează Garda de Mediu
  • De ce avem pielea de găină? Răspunsuri evolutive și legătura cu emoțiile
  • Alege ce citești
  • Donald Trump, primit cu fast regal la Castelul Windsor în a doua vizită de stat în Marea Britanie/VIDEO
  • Pământurile rare chinezești surpă companiile europene
  • 30 de zile de arest pentru Toto Dumitrescu. INML confirmă consumul de cocaină
  • Bolojan – ziua și șantajul
  • Trump are dreptate să ceară sancțiuni mai dure împotriva Rusiei. Îl vor asculta țările NATO?
  • Socialismul este la fel de american ca plăcinta cu mere
  • Exit mobile version