Cauta

Mugabe s-a scos

La 93 de ani, presedintele Zimbabwe a avut tot timpul sa observe ca Ceausescu sau alti dictatori care nu se dadeau dusi nu au murit in patul lor. Asa ca Robert Mugabe si-a negociat abil pielea, in schimbul demisiei de la presedintia tarii.

Dictatorul african nu va fi ciuruit precum cuplul Ceausescu obtinand imunitate totala contra plecarii din fruntea tarii

Aflat la putere din 1980, Mugabe a accceptat sa-si paraseasca postul iar scrisoarea sa de demisie a fost redactata, au indicat ieri mai multe surse din cadrul negocierilor care au loc la Harare. Insa dictatorul african i-a facut pe generalii armatei (care controleaza tara) sa-i accepte multe conditii pentru a iesi la pensie. Nu numai ca isi va pastra luxoasele proprietati, dar Mugabe a obtinut imunitate totala pentru el si pentru sotia sa, Grace. Desi in Zimbabwe lucrurile se schimba de la o zi la alta. Potrivit surselor, Mugabe acceptase sa demisioneze duminica (cu toate ca nu a declarat nimic in acest sens, ba dimpotriva) dar partidul sau, Zanu-PF, nu dorea ca Mugabe sa-si anunte demisia in fata militarilor pentru ca acest lucru ar fi insemnat ca interventia armatei de zilele trecute sa treaca drept lovitura de stat. Luni a expirat termenul care i s-a acordat lui Mugabe pentru a face o declaratie politica privind viitorul sau. Pentru ca sa produca efecte, demisia lui Robert Mugabe trebuie inaintata presedintelui Parlamentului. Anterior, deputatii partidului la putere, Zanu-PF, au declarat ieri ca vor avea o reuniune in vederea unei proceduri de demitere a lui Mugabe.

Ultimele stiri

  • Uraganul Mucușor
  • Gala Profesorilor Excepționali 2025: Trei profesori din Rădăuți, Iași și Râmnicu Vâlcea, câștigătorii campaniei organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României
  • Dilema măgarului (statului) lui Buridan 
  • ANUNȚ DEMARARE PROIECT GURA SOLAR PLANT S.R.L
  • Insula Iubirii se scufundă definitiv: casting de TikTok și povești din Ibiza, nu de pe „insula tentației”
  • Comunicat de presă CAPTUREIT & CO S.R.L.
  • Comunicat de presă F&R Worldwide SRL
  • Caricatura Zilei
  • Regenerarea urbană în sectorul 4 reprezintă un proces continuu, în plină ascensiune
  • BREAKING NEWS: Iubitul Mihaelei Rădulescu, Felix Baumgartner, mort într-un accident de parapantă/VIDEO și FOTO de la fața locului
  • Exit mobile version