Cauta

Moțiunea care-l vizează pe Marcel Vela ajunge azi în atenția senatorilor

Moțiunea care-l vizează pe Marcel Vela ajunge azi în atenția senatorilor - Ziarul National

În doar câteva ore, liberalul Marcel Vela va da, practic, testul moțiunii simple.

La doar o zi după ce a fost dezbătută în Parlament o moțiune simplă vizând-o pe Monica Anisie, ministrul Educației, senatorii vor dezbate și supune votului un demers similar, inițiat de PSD, de această dată la adresa oficialului guvernamental aflat în fruntea MAI-ului.

Dezbaterea și votul asupra moțiunii simple cu tema „Democrația românească în derivă, cu Vela ruptă, în timp de pandemie“, prin intermediul căreia social-democrații îl vor plecat pe liberalul Vela din fruntea Ministerului de Interne, este programată să înceapă la ora 15.

Deja alte două astfel de moțiuni simple depuse de PSD au fost adoptate de Parlament, în ultimele săptămâni – este vorba despre cele vizându-i pe ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, respectiv pe Adrian Oros, ministrul Agriculturii.

sursa foto: Facebook/Marcel Vela

Ultimele stiri

  • USR, USR, lipsa apei tot o catastrofă e! Cum a scăpat Bucureștiul
  • Friendsmas 2025: De ce un Crăciun cu prietenii devine noua tradiție preferată în rândul tinerilor
  • Republica Moldova cere ajutor de avarie României: sistemul energetic, în alertă după atacurile asupra Ucrainei
  • Litoralul românesc, scena unui moment neașteptat în plin decembrie
  • De ce oamenii uită primele amintiri din copilărie
  • Vârsta de pensionare în România: regulile actuale și simulările pentru generațiile 1968–1980
  • Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea din tenis. Câți bani a strâns în 20 de ani de carieră
  • Cum să reduci consumul la energie, după eliminarea plafonării. Românii caută cu disperare soluții!
  • Moș Nicolae a adus vreme foarte rece în Capitală. Alertă meteo emisă de meteorologi, e cod galben în mai multe județe
  • Românii cu credite la bănci plătesc jumătate din salariu pe rate. Cum au ajuns în această situaţie, deşi gradul maxim de îndatorare acceptat e de 40%
  • Exit mobile version