Guvernul condus de către Ludovic Orban a picat, după ce moțiunea de cenzură depusă împotriva actualului Cabinet a trecut de votul Parlamentului.
Au fost voturi 261 „pentru”, 139″împotrivă” și nicio abținere, astfel că moțiunea a fost adoptată, din câte a anunțat Lia Olguța Vasilescu, de la tribuna Parlamentului, în urmă cu câteva momente.
„Guvernul ORBAN/PNL – privatizarea democrației românești”, moțiunea de cenzură semnată de 208 parlamentari de la PSD și UDMR și inițiată după ce Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament asupra proiectului de lege vizând alegerea primarilor în două tururi, a fost dezbătută în ședința comună a Senatului și Camerei, începând cu ora 12. Ulterior, s-a trecut la vot, unul secret cu bile. Pentru a trece moțiunea, erau necesare cel puțin 233 de voturi „pentru”.