AcasăNewsMoțiunea de cenzură a fost depusă. Sunt 237 de semnatari

Moțiunea de cenzură a fost depusă. Sunt 237 de semnatari

Demersul prin care opoziția vrea să înlăture Executivul Dăncilă -intitulată ”Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” – a fost înscrisă oficial la Parlament.

După depunerea moțiunii de cenzură, liderul grupului deputaților liberali a anunțat că au fost 237 de semnatari, de la PNL, USR, Pro România, PMP, UDMR și ALDE. Raluca Turcan a explicat că au fost și doi deputați de la minoritățile naționale, dar și patru parlamentari PSD și un deputat independent care și-au pus semnăturile pe textul moțiunii. „Guvernul Dăncilă trebuie să plece de urgență (…) Pentru toată aroganța, pentru toată incompetența, pentru tot răul cu care au obișnuit România în ultimii 3 ani, un vot pentru demiterea acestui Guvern antinațional este o necesitate pentru orice parlamentar de bună-credință (…) în urma acestei moțiuni de cenzură lucrul bun care se poate întâmpla este demiterea acestui Guvern (…) interesul României cere ca această guvernare care a creat incompetență, haos și imoralitate să fie înlaturat”, a opinat liberala.

Înregistrarea moțiunii a fost anunțată în fața presei de liderii de grup ale formațiunilor din opoziție.

author avatar
Cristina Stefan
292 afisari

5 COMENTARII

  1. Eu babuina ,care am luptat eroic ca sa ajung sefuleasa la pnl trecand prin diverse paturi ,declar acest guvern imoral Eu sunt moralitatea in persoanaAsa am invatat la MOSCOVa

  2. E fascinanta fotografia…o poza ca cele de acum 40 de ani, cu politruci cu ceafa groasa, dovada incontestabila a traiului bun pe spinarea celor multi si a inutilitatii, incompetentei, imposturii… Nimic mai savuros decat morga grava a cucuoanei, care ataca cu manie proletara un guvern , ai carui membri ii sunt superiori din toate punctele de vedere. Rememorez guvernarile de dreapta: Conventia Democratica, cu Ciorbea si Radu Vasile, guvernul Tariceanu, Guvernul Boc, cu mimarea crizei pentru un tun de 20 de miliarde, platite de prostii de romani, sau cel al celebrului Unguent… Ce au facut pentru tara? NIMIC! Privatizari dubioase, distrugerea economiei nationale, tunuri financiare, semanarea vrajbei si a urii intre romani, intrecandu-l la acest capitol pe faimosul Goebbels. Inompetenti, hoti, lasi, de o prostie crasa, dar vocali, improscand cu noroi, plini de ura, si venin… Astia vor din nou sa „fericeasca” Romania cu „talentele” lor! S-ar putea, ca de aceasta data, sa o dea rau de tot in bara… Parca vad la alegerile din 2020, PSD-ul castigand cu 75%!
    PS. Aveti grija la continuarea ad literam al programului social al PSD-ului. Nu de alta, dar va vor alunga pensionarii si bugetarii cu parul…

  3. Hă, hă, hă, acum să vedeți lupte în rândul liberalilor ca moțiunea/micțiunea să nu treacă. Apoi, ma cuprins o greață mare când am văzut cine stă cu capul băgat în poză: Piticul atomic, zis și Constantin, Mustață lungă, zis și Gerea, care mai ieri mânca liberali pe pâine, ceilalți fiind binecunoscuții contestatari portocalii și useriși/securiști.

  4. Aceasta poza spune TOTUL!Dati tara pe mana lor,va curge lapte si miere,cum a curs cand ai fost ei la guvernare!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger