Social-democrații au făcut jumătate din primul pas spre alegerile anticipate, depunând moțiunea de cenzură la Parlament. Cealaltă jumătate va fi când moțiunea împotriva liberalilor va trece și guvernul va pleca acasă. Dacă îi asculți, fiecare e convins că va învinge. Orban spune că moțiunea nu va trece, PSD neavând suficiente voturi pentru a da jos guvernul. În replică, Marcel Ciolacu declară că are voturile și speră ca până miercuri să mai adune îndeajuns de multe încât să aibă și o marjă de siguranță. Asta e problema zilei? Nu jocul perfid din spatele moțiunii de cenzură?
Liberalii spun că Ludovic Orban vă rămâne premier, conform planului gândit la Cotroceni, chiar dacă moțiunea va trece. Social-democrații, în schimb, nu vin cu nicio propunere de prim-ministru din propriul partid. Mizează pe altcineva, dar Iohannis sigur va respinge persoana. De altfel, a promis de multă vreme că nu va mai accepta niciun premier din partea PSD. Ce dacă în Constituție scrie că președintele desemnează premierul după consultările cu partidul majoritar din Parlament, ce treabă are el cu Legea Fundamentală?
Disperarea după putere
Deși formulată punctual și bine argumentată tehnic, moțiunii social-democraților îi lipsește elementul forte. Nu are zvâc și se cam lasă pe labele din spate, ca o potaie obosită. Sunt demontate argumentele invocate de liberali pentru alegerile de primari în două tururi, în ceea ce privește legitimitatea și reprezentivitatea. Atât în 2008, la alegerile în două tururi, cât și în 2016, la alegerile într-un singur tur, numărul de votanți a dus la același procent, de 48,44 la sută. Liberalilor de azi li se mai impută și disperarea după putere pentru că, pe vremea când erau sub flamura portocalie a PDL, ei au fost cei care au cerut trecerea la alegeri într-un singur tur. Acum vor revenirea la vechiul sistem, în speranța că vor câștiga schimbând regulile în timpul jocului.
Exact ca în proverb
Asumarea răspunderii guvernamentale este și ea sancționată în textul moțiunii. Social-democrații, cu argumente puternice puse la dispoziție de hotărârile CCR, atacă la baionetă guvernarea lui Ludovic Orban. Constituția prevede că guvernul își poate asuma răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau asupra unui proiect de lege. Numai că la această soluție nu trebuie să se recurgă oricând, în mod discreționar și în orice condiții. Când și-a asumat răspunderea pe modificarea unei părți din legile Justiției, guvernul Orban nu a demonstrat altceva decât că nu respectă opțiunea românilor, în urma referendumului din 2019. Când Iohannis a cerut ca legile Justiției să nu mai poate fi modificate prin ordonanțe de urgență, le-a pus, fără să-și dea seama, tesla în mână. Acum, când și-au asumat răspunderea, liberalii și-au dat cu unealta exact ca în proverb. În condițiile astea, să îi mai crezi abili la guvernare este mai degrabă o glumă nesărată.
Opoziție la mișto!
Nici schimbarea regulilor jocului cu puțin timp înaintea alegerilor nu a scăpat criticilor pesediste. Trecerea la două tururi de scrutin, prin asumarea răspunderii guvernamentale, nu reprezintă un domeniu de maximă urgență pentru români. Doar pentru liberali și pentru Klaus Iohannis, din motive evidente, dar cei doi, nici separat și nici împreună nu înseamnă România. Sunt doar două entități cu apucături de vătafi. Mai mult, modificarea regulilor în timpul jocului este aspru sancționată de Comisia de le Veneția și de practicile europene. Și ce dacă, Orban le folosește ba ca scut, ba ca sabie, depinde de ce i se dictează de la Cotroceni. Spuneam că, totuși, moțiunea nu are zvâc, nu are luare din loc. Ce vrea să reglementeze ea nu are legătură cu ce se întâmplă, zi de zi, sub guvernarea Orban. Este mai mult o luare de poziție a social-democraților care își văd confortul social deranjat. Și, pentru a nu-și pierde avantajele obținute în atâta timp, merită să implice politicul. Moțiunea ar fi trebuit să fie împotriva împrumuturilor pe care liberalii spun că le fac pentru investiții, deși acestea nu se văd nicăieri. Ar fi trebuit să fie împotriva privatizării sistemului de sănătate, spre care se tinde. Împotriva îndestulării spitalelor private din fondurile publice de sănătate. Împotriva desființării Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, împotriva refacerii echipelor din vremea Codruței Kovesi, prin readucerea pe poziții a oamenilor de casă ai binomului. Moțiunea ar fi trebuit să fie împotriva blocării de creșteri la pensii și salarii, împotriva amânării până la calendele grecești a majorării alocațiilor pentru copii. A degradării tot mai mari și mai rapide a nivelului de trai. A faptului că, de când guvernează, liberalii nu au nicio realizare. Niciuna. Niciuna. Asta ar fi împingerea României spre marginile Europei, nu faptul că Orban și PNL privatizează democrația, cum se numește moțiunea. Or fi frumoase cuvintele, dar nu țin de foame. Să depui o moțiune de cenzură pentru că nu te mai simți confortabil în fotoliul tău de social-democrat este egal cu zero. Am vrut să scriu că este o miștocăreală.