AcasăNewsMoscova va riposta la extinderea NATO catre est

Moscova va riposta la extinderea NATO catre est

Moscova vorbeste de ”masuri de compensatie” in timp ce occidentul i se apropie de usa

Rusia se angajeaza sa adopte ”masuri de compensatie” ca raspuns la extinderea continua a prezentei americane in Europa, a declarat ambasadorul rus la OSCE, Andrei Kelin.

Moscova vorbeste de ”masuri de compensatie” in timp ce occidentul i se apropie de usa

”Este putin probabil ca masuri simetrice sa fie adoptate, tinand cont de sumele exorbitante pe care partenerii americani le investesc (in largirea prezentei militare a NATO in Europa). Fara a mai spune ca vor sa investeasca de patru ori mai mult anul viitor. Insa masuri de compensatie vizand mentinerea echilibrului strategic si militar in regiune sunt la ora actuala adoptate si ele continua sa fie”, a declarat Andrei Kelin, citat de Sputnik. In ultima perioada, prezenta militara a fortelor NATO in Europa s-a intensificat. Perspectiva integrarii anticipate a noi membri, precum Muntenegru, deplasarea de forte armate in tarile Europei Centrale si de Est, exercitii militare de amploare nu sunt decat cateva aspecte ale noii strategii a Aliantei in Europa, noteaza analistii rusi. Inclusiv pe fondul situatiei din Ucraina, Moscova percepe aceste demersuri ale Occidentului ca o ”tentativa de provocare a unui nou razboi rece”. Rusia  a declarat in repetate randuri ca percepe apropierea trupelor NATO de frontierele sale ca o amenintare pentru securitatea sa.

Sase noi centre de comanda in coasta lui Putin

Cele sase comandamente NATO din Europa de Est (Unitati de integrare a Fortelor NATO, NFIU) vor deveni pe deplin operationale inaintea summit-ului de la Varsovia, din iulie, a declarat organizatia transatlantica. Unitatile fac parte din cel mai mare conglomerat de aparare colectiva NATO de dupa sfarsitul razboiului rece. Inaugurate acum sase luni in Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia si Romania, unitatile au participat de atunci la exercitii militare de anvergura si au primit personal nou, potrivit NATO. Vor servi pe post de legaturi vitale intre fortele nationale si fortele multinationale NATO. Fiecare comandament va fi compus din aproximativ 40 de membri, majoritatea din tarile de primire, restul din randurile altor aliati. Ministri ai Apararii din tarile NATO au convenit si asupra a doua mici cartiere generale in Ungaria si Slovacia, care vor deveni active in viitorul apropiat, noteaza agentia Xinghua, citant un comunicat NATO.

Rusia a simulat atacuri nucleare contra tarilor NATO

Potrivit unui raport citat, miercuri, de secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, in ultimii trei ani, Rusia a efectuat cel putin 18 manevre militare de mare anvergura la care au participat peste 100.000 de soldati. ”Aceste manevre au inclus simularea de atacuri nucleare contra NATO si a partenerilor sai, intre care un atac simulat asupra Suediei, in martie 2013”, se arata in documentul prezentat de Stoltenberg, noteaza Ria Novosti. Doua bombardiere Tu-22 M3, capabile sa transporte arme nucleare, insotite de patru avioane de vanatoare, au survolat insula suedeza Gotska Sanden si au simulat un atac nuclear contra Stockholm, a indicat in aprilie 2013 ziarul Svenska Dangbladet, citand surse militare. Potrivit publicatiei, fortele aeriene suedeze nu au reactionat si au trimis un avion NATO in zona. Ulterior, Stockholm a confirmat manevrele rusesti.

author avatar
Tudor Borcea
270 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger