AcasăNewsMonstrul din Caracal, adus la IGPR. Continuă procedura de „analiză comportamentală”

Monstrul din Caracal, adus la IGPR. Continuă procedura de „analiză comportamentală”

Gheorghe Dincă a fost scos din nou din Arestul Central, miercuri dimineață, și a fost adus la IGPR, pentru a continua procedura de analiză a comportamentului său.

DIICOT a anunțat oficial, încă de luni, că Dincă a fost transferat din Arestul IPJ Olt în Arestul Preventiv din Capitală pentru noi audieri, dar și pentru a fi supus unei analize comportamentale efectuate de către specialiștii IGPR și pentru o examinare psihiatrică.

„La data de 01.09.2019, inculpatul Dincă Gheorghe a fost transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv București pentru efectuarea altor activități ce presupun prezența acestuia în fața organelor de urmărire penală, respectiv efectuarea unei analize comportamentale de către specialiști din cadrul IGPR, activitate dispusă prin ordonanța din data de 29.07.2019, reaudierea inculpatului, precum și examinarea medico-legală psihiatrică a acestuia”, potrivit DIICOT.

Monstrul din Caracal a susținut, de la începutul anchetei din casa sa, faptul că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu (15 ani) și pe Luiza Melencu (18 ani), apoi le-a incinerat.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
88 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger