AcasăNewsMonica Macovei: "Miscarea populara trebuie sa existe, acum sau mai tarziu"

Monica Macovei: „Miscarea populara trebuie sa existe, acum sau mai tarziu”

Miscarea populara trebuie sa existe „acum sau mai tarziu” iar din ea nu ar trebui sa faca parte UNPR sau UDMR, a declarat, sambata, europarlamentarul PDL Monica Macovei.

„Miscarea populara ar trebui sa existe acum sau mai tarziu si sa inglobeze segmentele de dreapta, inclusiv civice. (…) Trebuie sa incepem si sa lucram la ea (…) Deja de aproape un an se vorbeste despre asta, s-a tocit si intelesul si formularea, lumea nu cred ca mai intelege sau nu mai asteapta ceva”, a spus Macovei dupa ce a participat la a patra conferinta nationala a miscarii „Noua Republica”.

Ea a adaugat ca miscarea populara ar trebui sa fie o grupare a celor de dreapta si ca ea trebuie sa existe in Romania.

Potrivit europarlamentarului democrat-liberal din aceasta constructie nu ar trebui sa faca parte UNPR, pentru ca e de stanga, si nici UDMR.
Europarlamentarul a mai afirmat, sambata, ca ea se numara printre cei care aplauda adoptarea Legii lustratiei, desi ideal ar fi fost ca actul normativ sa fie adoptat la inceputul anilor „90.

„Sunt printre cei care aplauda adoptarea Legii lustratiei. Cred ca niciodata nu e prea tarziu pentru asta. Sigur ca era ideal sa o facem la inceputul anilor „90 si sa scapam de aceasta politica si clasa politica tulbure si in mare parte corupta. Dar e bine si acum. Iar daca pretul adoptarii acestei legi sunt eu, foarte bine”, a declarat Macovei, dupa ce a sustinut un discurs in cadrul celei de a patra conferinte nationale a miscarii „Noua Republica”.

Monica Macovei a adaugat ca Legea lustratiei „nu este o varianta care sa fi fost lucrata” pentru ca a fost adoptata in viteza, iar acestea sunt singurele comentarii pe care le are de facut.

Europarlamentarul democrat-liberal nu a dorit sa comenteze despre faptul ca doar procurorii sunt incriminati in aceasta lege si a adaugat ca poate o sa candideze la Presedintia Romaniei in 2014 daca nu o sa poata fi ministru.

„Sa fim seriosi, sigur ca a fost facut (articolul care incrimineaza procurorii – n.r.) de colegii de la UDMR ca o plata pentru criticile pe care le-am adus, cum de altfel au si spus unor colegi PDL, sa ma invat minte ca sunt intr-o coalitie si i-am criticat pe acele proiecte de lege prin care voiau sa modifice Codul Penal si sa scoata, de pilda, parlamentarii de la infractiunea de luare de mita”, a sustinut Monica Macovei.

author avatar
Ciprian Purice