AcasăNewsMomentul, surprins în imagini! Un șofer a plecat cu tot cu furtunul...

Momentul, surprins în imagini! Un șofer a plecat cu tot cu furtunul de la pompă, după ce și-a alimentat mașina într-o benzinărie! – VIDEO

sursa foto: portalsm.ro

Un conducător auto a avut parte de o întâmplare pe care, foarte probabil, nu o va uita prea curând. La fel și administratorul benzinăriei unde s-a produs incidentul soldat cu pagube materiale.

Momentul în care un șofer a plecat cu tot cu furtunul de la pompă, după ce și-a alimentat mașina într-o benzinărie, dar a uitat să-l pună la loc a fost surprins de o cameră de supraveghere.

S-a întâmplat într-o benzinărie din Tecuci, județul Galați. Pe timp de zi, undeva în jurul prânzului, conform orei afișate pe imaginile surprinse de camerele de supraveghere. După ce și-a alimentat mașina, șoferul a dat să plece din benzinărie, uitând, cel mai probabil, să și decupleze furtunul pe care-l pusese la rezervor.

A plecat cu tot cu furtunul prins de mașină

Astfel că a plecat cu tot cu furtunul prins de mașină. După ce a urcat la volan și a pornit autoturismul, s-a produs incidentul. Mașina plecată de pe loc a fost trasă înapoi. Iar, din câte se poate vedea din înregistrarea video, pompa de carburant a fost „șifonată” destul de serios.

După incident, șoferul a dat cu spatele, astfel că mașina a ajuns din nou în apropierea pompei de alimentare.

Pare-se că incidentul nu e tocmai singular la acea benzinărie. Conform stirileprotv.ro, administratorul stației are mai multe înregistrări cu astfel de situații. Alți doi șoferi au uitat să pună pompa la loc, dar în acele cazuri pagubele nu ar fi fost la fel de mari.

author avatar
Andrei Coman
288 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger