(FILES) A file photo taken on April 24, 2009 shows the European Union flag and national flags in front of the European Parliament in Strasbourg, eastern France. The Nobel Peace Prize was on October 12, 2012 awarded to the European Union, an institution currently wracked by crisis but is credited with bringing more than a half century of peace to a continent ripped apart by World War II.
AFP PHOTO / FREDERICK FLORINO teorie foarte serioasa a strabatut recent batrana Europa. Cica democratia, asa cum o stim este un concept desuet. Ideea, interesanta la prima vedere, nu e deloc noua.
Nou este, insa, ce se croieste la adapostul ei. Atentie, se creioneaza deja un viitor ale caror coordonate politice se schimba radical, chiar daca se merge cu pasi de melc ca nu cumva sa intre masele in panica. Pentru ca ele, masele, trebuie din nou sa devina interesate de cetate, de stat.
Macron, varful de lance al decesului politicii
Cel mai recent exemplu: alegerile prezidentiale din Franta. Celei de-a cincea republici i s-a aratat pisica numita Marine Le Pen.
Evident, s-a ales raul cel mai mic, Macron. Dar Macron n-a avut nici un partid ca sa-l propulseze. Pentru ca toate erau praf. Mai mult, l-ar fi incurcat, plus ca ar fi trebuit sa-si defineasca foarte clar optiunea ideologica. S-ar fi legat la gard. Mai nimeni nu se mai simte cu adevarat republican sau socialist, azi, in Franta. Asa ca Macron a devenit „monsieur le president” dus de un val de simpatie care are in spate un alt val. De frica: acela ca puteau veni extremistii la putere. Vom vedea cat de mic este raul ales, dar, uitati ce se petrece. Macron nu isi face un partid si nici nu alege sa sustina vreunul gata existent. Pentru ca nimeni nu mai vrea partide, sedinte, cotizatii, tripotaje, manarii. Si nimeni nu mai vrea doctrina. Doctrina unui partid e ceva greu de inteles, cu multe restrictii si multe dedesubturi, basca un strop de ideologie care se trage ea de undeva. Si atunci, ce initiaza el? O platforma.
Obiective simple
Cu cat obiectivul este mai simplu si mai clar cu atat de multa lume se va simti atrasa de partea platformei respective. „La France, en marche” este de ajuns. Nu tu carnete de partid, ci o singura chemare, aceea de a face tara sa mearga inainte, spre bine. Nu tu promisiuni de salarii marite, nu tu minciuni care sa atraga atentia fomistilor. Un slogan, o platforma la care oricine se poate simti membru. Acesta este noul partid: o miscare civica de masa nesupusa ideologic, pentru oricine, de orice orientare religioasa sau sexuala, de orice culoare a pielii, un trib care primeste pe oricine in sanul ei cat timp crede in telul propus. Un tel, nu cinci, nu zece, nu programe de guvernare, nu capcane percepute ca intoxicari catre “bobor”. Iata sfarsitul partidelor, cel putin in UE.
Exemplele noastre
Nu maine, nici poimanine, dar trendul este dat, indicatia e clara. Doctrinele se vor pulveriza in uitare, politica se schimba in militantism, democratia maselor va parea mai a maselor ca oricand. Si, cu ocazia asta, iau si isi insusesc strategia nationalistilor, care este cam la fel. Este insa o actiune care va genera, firesc, si o reactiune. Sa vedem care va fi aceasta si pe unde isi va face loc in noua forma a participarii poporului la deciziile politice. Care, probabil, nici nu se vor mai numi politice.
P:S: Faptul ca acest lucru a fost indelung studiat la nivel de UE imi este acum confirmat de miscarea facuta de Ciolos, lansarea „Platformei 100”. Nu ne-a gadilat la intelect pentru ca la noi partizanatul politic e inca in floare, patimile stanga-dreapta sunt inca aprige. Dar confirma noul trend european. Ca si incercarea oengista numita USR…Si poate si noua formatiune a lui Victor Ponta si Daniel Constantin.
