Cauta

Moartea misterioasă a unui creator de modă arab

În Emiratele Arabe Unite au fost anunţate trei zile de doliu după ce  Khalid Al Qasimi, în vârstă de 39 de ani, fiul emirului din Sharjah, a fost găsit fără suflare în reşedinţa sa din Londra.

Prinţul moştenitor şi cel de-al doilea fiu al şeicului Sultan bin Mohammed Al Qasimi, Khalid şi-a înfiinţat casa de modă în 2016, în cartierul Soho,  şi a prezentat colecţii vestimentare în cadrul Săptămânii Modei de la Londra şi Paris. A studiat arhitectura şi designul vestimentar la Central Saint Martins din Londra. Emirul din Sharjah l-a găsit pe fiul său cel mare decedat pe podeaua apartamentului ocupat de acesta în reşedinţa familiei, un imobil  de 3 milioane de lire sterline, situat în comitatul Sussex. O moarte care a avut loc pe fondul unor rapoarte neconfirmate despre o “orgie alimentată cu droguri din Clasa A”, presa britanică vorbeşte despre ofiţeri de poliţie care au găsit stupefiante, după ce au fost chemaţi de echipajele medicale, însă autorităţile au refuzat să comenteze.

Droguri şi sex la reședința lui Khalid Al Qasimi

„Se presupune că șeicul Khalid ar fi murit brusc ca urmare a consumului de droguri”, scrie The Sun, în timp ce Daily Mail citează surse judiciare care au precizat că  „aparent, în reședință a avut loc o petrecere la care s-au consumat droguri și s-a făcut sex”.  Fratele lui Khalid, şeicul Mohammed bin Sultan Al Qasimi, a murit în 1999 după o supradoză de heroină. El a fost găsit în vila lui din East Grinstead, înconjurat de seringi. Sute de oameni au participat la funerariile organizate la Moscheea Regelui Faisal, unde, zdrobit de durere, emirul din Sharjah a stat lângă corpul fiului său, cu ochii închişi, în timp ce se alătura rugăciunilor. La ceremonie au participat  şi autorităţi din Emirate, printre care șeicul Saif bin Zayed, primul ministru și ministru de interne, și șeicul Nahyan bin Mubarak, ministru al toleranței. Khalid Al Qasimi a fost înmormântat la cimitirul Al Jubail. Fotograful Mariano Vivanco s-a numărat printre cei care i-au adus un omagiu designerului pe care l-a numit ”îngerul meu”, iar  pe site-ul casei de modă Qasimi se poate citi că „Industria modei a pierdut un mare filozof şi artist”.

Ultimele stiri

  • Călin Georgescu și Horațiu Potra, trimiși în judecată. Ce acuzații li se aduc (surse)
  • Interviurile lui Nicușor Dan nu dau pe spate audiențele. Gâdea – Antena 3, doar pe locul 3
  • Asia Express – Emil Rengle & Alejandro iau imunitatea mare
  • Trump a semnat decretul de desfășurare a Gărzii Naționale în Memphis/„Vom rezolva asta, așa cum am făcut la Washington”
  • Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-o terasă din Piatra-Olt: nouă persoane rănite
  • Avertismentul liderului de sindicat: „Circulația metroului ar putea fi oprită din această cauză”/Se așteaptă soluții de la Guvernul Bolojan
  • Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, reacție la gafele lui Moșteanu: Politica USR slăbește poziția României în fața partenerilor strategici
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 16 septembrie 2025 – Zi excelentã pentru activitatea mentalã
  • Antena 3 CNN îl plimbă pe Nicușor Dan ca pe un bibelou politic: România moare de foame, iar „președintele” bolborosește prostii
  • Exit mobile version