In 1999, o parte din arhiva lui Gorbaciov de la Moscova a fost furata de istoricul Pavel Stroilov. De la Londra, acesta a dezvaluit planurile noii revolutii socialiste la nivel european.
Stroilov a fugit la Londra in 2003, unde a cerut azil politic pe motiv ca documentele detinute ii puneau viata in pericol.
Europa de Est, „un sandvis sub control”
Transcrierile conversatiilor din 1989, dintre Gorbaciov si lideri europeni, demonstreaza un plan sustinut financiar din umbra, care prevedea reunificarea Germaniei si „eliberarea” altor tari europene. Mai corect, se urmarea aducerea la putere prin „revolutii false” a unor lideri mai in putere si mai supusi telului final, acela al unificarii socialiste a intregii Europe!
Principalii artizani au fost Gorbaciov, care numea „proiectul” Casa Europei, si Francois Mitterrand, care vorbea despre Confederatia Europeana. Tot un drac! Planul era simplu teoretic: URSS si Europa de Est trebuia sa devina mai democratice, in timp ce Europa de Vest trebuia sa fie mai socialista! Formula preferata in discutii era ca „Europa de Est trebuie sa fie facuta sendvis intre Comunitatea Europeana si Uniunea Sovietica si sa ramana in sfera de influenta ori a rusilor, ori a elitei europene”. Ceea ce insemna cam acelasi lucru, din moment ce jucau in aceeasi „liga”! Mitterand sublinia de cate ori avea ocazia ca „Parisul si Moscova trebuie sa devina cei doi poli ai noii Europe socialiste”. Drumul n-a fost usor.
”Succesul Perestroikai, succesul revolutiei socialiste europene”
Vadim Valentinovici Zagladin, consilier al lui Gorbaciov pe probleme de perestroika si glasnost intre 1988-1991, ii raporta ca a fost abordat de Kenneth Coates (membru britanic al Parlamentului European intre 1989-1998) in ianuarie 1990, pentru a pune bazele „unei infrastructuri de cooperare cu Sovietul Suprem pentru izolarea politicienilor de dreapta din Parlamentul European.” Intr-un alt raport era vorba de Francisco Fernandez Ordonez, ministru de Externe al Spaniei in timpul procesului de integrare al acestei tari in Comunitatea Europeana. Acesta spunea in martie 1989: „Succesul perestrokai inseamna un singur lucru: succesul revolutiei socialiste europene in conditiile contemporane”. Interesanta era si relatia dintre Gorbaciov si Stuart Holland, emisarul secret al fostului lider al Partidului Laburist Britanic, Neil Kinnock, prin care se discuta infratirea si sprijinirea socialistilor din cele doua tari. Socialistul Holland a fost si asistentul lui Jacques Delors pe probleme privind „coeziunea economico-sociala in UE”. Istoricii spun ca pe Holland britanicul si Hollande francezul ii uneste acelasi trecut tumultuos al familiilor, fortate sa fuga in 1618 din Olanda in urma „Revolutiei Calviniste”. De atunci si-au atasat numele Holland (Hollande) si au ca datorie „sfanta” reformarea Bisericii. Un alt sustinator al Casei Europene socialiste a fost Joaquín Almunia, comisar spaniol din cadrul UE pentru afaceri economice si monetare.
Progresistii, „comunisti soft”
“Avem acum Partidul Socialist European (PES), neales de niciun electorat, dar care este bine finantat si sprijinit pentru a infaptui revolutia socialista europeana”, declara Stroilov in urma cu doi ani. „Si actualele crize economice, prin miscarile sociale pe care le implica, fac parte din planul de a aduce la putere partidele socialiste. Pun pariu ca KGB-ului nu-i vine sa creada ca i-a iesit asa de bine strategia!” In prezent, fostul premier al Danemarcei, Poul Nyrup Rasmussen, a cedat presedintia PES fostului premier al Bulgariei, Serghei Stanisev, pentru ca acesta a absolvit Universitatea de Stat din Moscova in 1989 si stie mai bine care-i mersul „progresiv”. Termenul ii desemneaza politic pe „comunistii soft”! Iar Barroso, lider al tinerilor maoisti din Portugalia inainte de revolutia din 1974, vorbeste acum de „evolutia progresiva a UE”. „Progresiva, dar pe baze socialiste de sorginte KGB!”, spune Stroilov. Si uite de-aia s-au repezit liderii UE in barca noului presedinte francez Francoise Holland cand acesta nici n-a apucat sa ridice parama!
