AcasăNewsMiting de protest al salariaţilor INS. Care le sunt nemulțumirile

Miting de protest al salariaţilor INS. Care le sunt nemulțumirile

INSMiting de protest al salariaţilor INS. Care le sunt nemulțumirile

Angajații Institutului Naţional de Statistică organizează, joi, 6 ianuarie, un protest în faţa instituţiei, pentru a reclama nerespectarea legii de salarizare, tratamentul discriminatoriu şi blocarea veniturilor la anul 2020.

Protestul, organizat de Sindicatul din Institutul Naţional de Statistică, are loc între orele 10.00 şi 12.00, la sediul instituţiei din Bd Libertăţii nr. 16.

Acţiunea are ca obiect nemulţumirea statisticienilor faţă de nerespectarea legii de salarizare 153/2017, tratamentul discriminatoriu faţă de această categorie profesională şi blocarea veniturilor la anul 2020.

„Ne aflăm în situaţia în care, deşi ar trebui ca începând cu 1 ianuarie 2022 aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia vor avea, din nou, veniturile blocate la nivelul anului 2020, ȋn vreme ce Secretariatul General al Guvernului, o instituţie eminamente politică şi nu tehnică, ȋn subordinea/coordonarea căreia INS este, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017”, au transmis sindicaliştii.

Angajații INS, nemulțumiți de salarii

Potrivit acestora, la nivel naţional sunt aproximativ 2.000 de posturi de statisticieni, dintre care cca. 1600 ocupate.

„Aceştia nu solicită venituri suplimentare pentru această categorie, ci doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul familiei ocupaţionale. Toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, cantitatea şi calitatea acestor date având o importanţă crucială, ca şi desfăşurarea în condiţii optime a activităţii acestei instituţie, având în vedere caracterul specific al activităţii pe care o desfăşoară”, au mai transmis sindicaliştii.

author avatar
Andreea Vlad
216 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger