AcasăNewsMita lui Iohannis

Mita lui Iohannis

Cetățeanul din imagine este Klaus Iohannis. Fără comentarii!

Gestul președintelui de a oferi medicilor o bonificație de 500 de euro pentru că se bat în linia întâi cu epidemia de coronavirus este o jignire fără măsură. Între „Nicule, mai dă-le o sută de lei”, măgărie rostită de Elena Ceaușescu în 89, și miluirea iohannistă de acum nu este nicio deosebire. Atunci, savanta analfabetă nu era capabilă să înțeleagă că nu în lipsa sutei s-a răsculat România. După 30 de ani, Klaus Iohannis crede că, de fapt, de asta s-au revoltat medicii, că le lipseau banii.

Cetățeanul din imagine este Klaus Iohannis Comentariile sunt de prisos

Președintele nu poate depăși cadrul îngust al gândirii mercantile. A pierdut ocazia de a fi înțelept, tăcând. Medicii i-au transmis mesajul lor, pe care în mod sigur Iohannis nu l-a digerat. În esență, că-i vor dona lui banii, numai să vină să lucreze în locul lor.

Mimarea rolului de președinte

Ceea ce Felcerul de la Cotroceni nu este capabil să înțeleagă este tocmai faptul că medicii, în majoritatea lor covârșitoare, nu au nevoie de pomana lui pentru a lucra. Nu vor decât echipamente de protecție, pentru a se dedica meseriei pe care și-au ales-o. De asemenea, Iohannis nu poate pricepe că, vorba unui înțelept din secolul trecut, deși o viață de om nu înseamnă mare lucru, nimic nu contează mai mult ca o viață de om. Probabil că totul se reduce la bani, o fi gândit atunci când i-a ieșit din gură enormitatea. Să evaluezi la 500 de euro viața unui medic este ca și cum ai lipi banii pe fruntea lăutarului. Gest mai scârbos nu cred să existe. Ludovic Orban și Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, au preluat din zbor ideea și au declarat că vor studia posibilitatea acordării unui asemenea bonus. Este o altă prostie care demonstrează cât de descoperiți suntem în fața epidemiei care seceră vieți. Ne zbatem să procurăm medicamente, dar cu șanse foarte mici, pentru că ne-am trezit târziu. Târziu am început și producția internă de echipamente de protecție, deși virusul ne bătea în poartă încă din februarie. Suntem în prima decadă a lui aprilie și noi tot așteptăm să mai vină câte un avion cu mănuși, combinezoane, măști de protecție sau botoși. Și, în condițiile astea, au preferat să se refugieze în spatele speranței că pot cumpăra conștiințe. Cu ce acoperim dezastrul? Cu 500 de euro lipiți pe fruntea medicilor? Indiferent cum ar comenta sau ar încerca să-și justidice gestul, Klaus Iohannis s-a descalificat iremediabil. O încercare jalnică de a poza în președintele care se va dedica sută la sută luptei împotriva coronavirusului. Scuze, cred că am greșit. Este o încercare jalnică de a face pe președintele.

author avatar
Valentin Boeru
1.859 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger