AcasăNewsMircea Geoană, antrenor sau antrenat? Candidatul care se încurcă în propriile afirmații

Mircea Geoană, antrenor sau antrenat? Candidatul care se încurcă în propriile afirmații

Candidat la preşedinția României, Mircea Geoană a fost invitat la emisiunea Prietenii lui Ovidiu, unde a discutat și despre sport. Și și-a dat Mirciulică drumul la gură… I-a bătut pe ăia de la „iUmor”. 

„Am făcut sport de foarte mic, era și alte vremuri, era un sistem de sport de masă mult mai organizat. În școala generală, învățam după amiază, și dimineața mergeam la tenis. Seara mergeam la Școala Sportivă 3 la baschet. Făceam în paralel cu școala două sporturi. Apoi, în liceu am continuat cu tenisul și cu baschetul, iar înainte de facultate am făcut și un an și jumătate de rugby…am jucat până când unul mai puternic, de la Grivița Roșie, a dat cu mine de pământ și mi-a dizlocat umărul. Am jucat fotbal, ca toți copiii. Am jucat în echipa liceului. N-am fost legitimat sportiv, dar în anii 80, cu câțiva ani înainte de Revoluție, m-am apucat să fiu antrenor de fotbal. Am fost antrenor în Divizia Onoare, Promoție și când a venit Revoluția dădeam examenul, cu Zalupca (fundaș la Rapid), ca să fim arbitri la Divizia C” a spus Mircea Geoană, la Prietenii lui Ovidiu.

„Deci și antrenor și arbitru?”, a sunat întrebarea realizatorului Ovidiu Ioanițoaia, iar Mircea Geoană a răspuns: „Da! Mi-a plăcut sportul și îmi place și astăzi”. După care a afirmat: „Eu, ca antrenor?! Nu…Eu am fost tot timpul antrenat de către profesorii mei! Dar, îmi place sportul, îl fac și astăzi…Joc ceva tenis, în fiecare zi fac sport acasă, bicicletă, abdomene. Îmi face plăcere să fac sport”.

author avatar
Andrei Coman
737 afisari

6 COMENTARII

  1. VA CUMPARAT PROSTANACUL ??,ASA JIGODIE O VRETI VOI PRESEDINTE ?
    SA VA FIE RUSINE ,PURTATI DEGEABA NUMELE DE NATIONAL.

  2. VOI DE LA NATIONAL NU AVETI NICI UN RESPECT PENTRU ROMANI !,DE CE VA MAI NUMITI NATIONAL ?.
    LASATI TREPTUL DE EXPRIMARE LIBERA A ROMANILOR.
    ATI CENZURAT MAJORITATEA COMENTARIILOR CARE IL PRIVEAU PE „PROSTANACUL „,PE ACEASTA CAPUSA IMPISA IN FATA DE MIHAELA DRAGOSTEA MEA & CO.
    ACEST INDIVID NU ARE NICI UN MERIT ,ESTE O JIGODIE .

  3. VAD CA V-ATI TREZIT !!,DECI SE POATE ??,SPER SA NU VA LASATI IAR INGENUNCHIATI DE ORCE CAPUSA.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Vremuri grele? Camera Deputaților cumpără hârtie igienică și prosoape de hârtie de peste 70.000 de euro

Ce se mai intenționează să se cumpere la Camera Deputaților, Camera inferioară a Parlamentului? Hârtie igienică, dar și prosoape de hârtie. Până aici, nimic...

Ceaiul de Seară: Ritualul Uitat Care Calmează Mintea și Pregătește Corpul Pentru Somn

Înainte de pastile de somn, ecrane albastre și programe de binge-watching, serile oamenilor începeau simplu: cu o cană de ceai cald.🌙 Nu era doar...
proger